Ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie

• Vedete
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie
Potrivit tradiţiilor populare, Sfântul Ilie este considerat mânios, iar în cazul în care lucrezi în această zi, ar putea provoca ploi puternice cu tunete şi trăsnete şi incendii care s-ar putea abate asupra ta. Cei care se întreabă ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie mai trebuie să ştie şi că, potrivit legendelor populare, Dumnezeu nu i-a spus niciodată când este ziua lui, ştiindu-l mânios, de teamă să nu aducă urgie asupra oamenilor care lucrează când este sărbătorit. 
 
De asemenea, pe lista cu ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie mai trebuie spus şi că ar fi bine să eviţi să loveşti două mere între ele pentru că atragi grindina. De altfel, potrivit tradiţiei româneşti, nu ai voie să consumi mere până de Sf Ilie, pe 20 iulie. În unele zone se mai păstrează şi astăzi acest obicei. În această zi, merele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că în acest fel ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
 

Ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie şi ce e bine să faci

Sărbătoarea de Sf. Ilie marchează şi miezul verii pastorale. În această zi ciobanii coboară în sate, pentru prima dată de când au urcat cu oile la stână. Iar pe lângă lista cu lucruri ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie, există şi o listă de recomandări. De exemplu, potrivit tradiţiilor, de Sfântul Ilie, tinerii aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, pe care le-au lucrat cu foarte multă migală. 
 
În această zi, în vechime, pe ambii versanţi ai Carpaţilor se organizau târguri, iarmaroace şi bâlciuri. O parte dintre aceste se organizează şi în zilele noastre. În jurul sărbătorii de Sf Ilie, apicultorii recoltează mierea din stupii albinelor. I se mai spune şi retezatul stupilor. Potrivit tradiţiei, în jurul sărbătorii de Sfântul Ilie, „bărbaţii curaţi trupeşte şi sufleteşte”, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de un copil merg la stupi să culeagă mierea. Apoi, de Sfântul Ilie, rudele şi vecinii erau invitaţi pentru a gusta din mierea proaspătă şi să se cintească cu un pahar de ţuică îndulcită cu miere. 
 

Ce nu ai voie să faci de Sfântul Ilie. Legenda

Legenda spune că Sfântul Iie nu a murit, ci a fost luat într-un car de foc. A fost fiului lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad. Sfântul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. 
 
Se spune că a săvârşit numeroase păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat şi l-a trecut în rândul sfinţilor. L-a urcat la cer în trăsura de foc trasă de doi cai albi înaripaţi şi cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au făcut. Legenda mai spune şi că dracii se ascund de Sfântul Ilie şi pe pământ, prin copaci, pe sub streşinele caselor, în turlele bisericilor, iar Sfântul Ilie trăsneşte puternic şi aruncă cu fulgere pentru a-i prinde. 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!