O femeie imobilizată pe viaţă într-un cărucior cu rotile are nevoie de ajutor! Povestea impresionantă a Lilianei

• Știri

După o lungă aşteptare, visul ei de a avea o locuinţă la parter, de unde să poată ieşi din casă fără să mai fie purtată pe braţe de alte persoane, s-a împlinit. Recent, în urma unui memoriu adresat conducerii administraţiei judeţului, Primăria Vatra Dornei a găsit o modalitate de a o ajuta, oferindu-i drept locuinţă o casă veche, în care să se mute. Problema e că respectiva casă este într-un stadiu avansat de degradare, cu pereţii distruşi, plini de igrasie, cu podele de lemn, măcinate, fără ferestre, încât, pentru a se muta acolo, sunt necesare o serie de reparaţii care să transforme acel spaţiu într-o casă primitoare, scrie monitorulsv.ro.

Povestea sa l-a impresionat pe un tânăr din Suceava, care a crescut în centrele de plasament, la fel ca şi Liliana Cercel. Tocmai de aceea, Andrei Viorel, iniţiator al campaniei de ajutorare a copiilor din Casa Vladimir, din Vatra Dornei, a demarat o nouă campanie de sensibilizare a oamenilor.

„Fac apel la toţi cei care pot ajuta cu ceva la renovarea casei date în folosinţă acestei doamne cu nevoi speciale. Ea este imobilizată în scaun cu rotile de mai bine de 20 ani, este bolnavă, este un chin să fie coborâtă pentru a ajunge în stradă, să meargă la doctor, să-şi cumpere medicamente şi strictul necesar. Casa în care urmează să se mute este veche, are nevoie de reparaţii serioase, pereţii fiind mucegăiţi, baia lipseşte total, trebuie înlocuite ferestrele, uşile, este de pus gresie, parchet, instalaţie electrică, etc. Cei care vor să afle detalii despre cum pot ajuta, să fie alături de ea cu donaţii, în special materiale de construcţii sau piese de mobilier, vă rog să mă sunaţi la 0742707196. Dumnezeu lucrează prin oameni, aşa că haideţi să fim mai buni!”, a declarat Andrei Viorel.

Montarea unor geamuri termopan şi a unei uşi sunt considerate prioritare acum, pentru ca locuinţa să fie pregătită pentru a fi locuită, dar orice alte materiale de construcţii, de la var până la prize, sunt binevenite, pentru ca Liliana Cercel să se poată bucura de o viaţă mai bună.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
Click.ro
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta