Mit sau realitate? Chinezul care ar fi trăit 256 de ani ar fi împărtăşit pe patul de moarte secretele longevităţii sale

• Știri

Li Ching Yuen este un chinez despre care se crede că a trăit 256 de ani. Potrivit unui articol publicat de New York Times în 1930, Wu Chung-chieh, profesor la Universitatea din Chengdu, a descoperit înregistrările conform cărora guvernul chinez din 1827 îl felicita pe Li Ching-Yuen la cea de-a 150-a aniversare, apoi alte documente care atestau felicitările oficiale oferite cu ocazia aniversării sale de 200 de ani, în 1877, scrie healthtipsportal.com.

În 1928, un corespondent al New York Times a scris că mulţi dintre bătrânii din cartierul în care trăise Li îşi aminteau că bunicii lor îl ştiau încă de pe când ei erau nişte copii, iar la acel moment el era deja adult.

Li Ching Yuen culegea plante medicinale din munţi

Potrivit legendelor, Li Ching Yuen ar fi început încă de la varsta de 10 ani să culeagă plante medicinale din munţi, învăţând secretele acestora de prelungire a vieţii. Timp de aproximativ 40 de ani, a trăit consumând ciuperci Ling Zhi, fructe goji, ginseng sălbatic, troscot chinezesc, gotu kola (centella asiatică) şi vin din orez (sake). În 1749, la vârsta de 71 de ani, s-a alăturat armatei chineze ca profesor de arte marţiale.

În 1927, Li Ching Yuen a fost invitat de generalul Yang Sen să-l viziteze la Wan Xian, Szechuan, unde a fost fotografiat, portretul devenind celebru. Bătrânul s-a întors acasă şi a murit un an mai târziu, din cauze naturale, spun unii; alţii susţin că le-a spus prietenilor: „am făcut tot ce trebuia să fac în această lume. Mă voi duce acasă acum“. După moartea lui Li, generalul Yang Sen a investigat legendele despre vârsta lui şi a publicat un raport cu rezultatul cercetărilor.

Bărbatul, despre care se spune că este o figură extrem de iubită în comunitatea sa, ar fi fost căsătorit de 23 de ori şi ar fi avut peste 200 de copii, conform adevarul.ro.

Secretul său pentru o sănătate de fier

Pe patul de moarte, Li ar fi susţinut că pacea interioară şi calmul combinate cu tehnicile de respiraţie sunt secretele longevităţii sale. „Păstrează-ţi inima liniştită, stai ca o broască ţestoasă, plimbă-te ca un porumbel şi dormi ca un câine“. Evident, dieta are un rol important.

Unul dintre discipolii săi, Da Liu, a spus povestea Maestrului Li: pe când acesta avea 130 de ani, a întâlnit în munţi un pustnic mult mai în vârstă, care l-a învăţat Baguazhang (un stil de arte marţiale intern) şi un set de Qigong (sistem chinezesc antic de cultivare a sănătăţii) cu instrucţiuni pentru respiraţie, mişcări coordonate cu sunete specifice şi recomandări pentru dietă. Da Liu a mărturisit că maestrul său i-a spus că longevitatea sa „se datoreaza faptului că a făcut aceste exerciţii în fiecare zi – regulat, corect şi cu sinceritate – timp de 120 de ani“.

Povestea chinezului a apărut în mai multe publicaţii de prestigiu, una dintre acestea fiind  New York Times. Deşi bărbatul a pretins că s-a născut în 1736 şi că a trăit 197 ani, decanul Universitatii Minkuo din 1930, Wu Ching-Chien, a susţinut că a descoperit dovezi ale faptului că Li s-a născut, de fapt, în 1677 sau 1683.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
Click.ro
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta