Pe imagini se vede clar cum maşina de poliţie nu acordă prioritate pietonilor care traversau regulamentar şi, pur şi simplu, le taie calea. Mai mult, la câţiva metri distanţă, maşina de poliţie calcă linia dublă continuă pentru a „fenta” pragul de limitare a vitezei. Şoferul care a surprins imaginile le-a postat pe reţelele de socializare, aşa că isprava poliţiştilor a fost văzută şi de şefi.
Aceştia au dispus sancţionarea cu amendă de 580 de lei şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile al poliţiştului aflat la volan. Pe durata celor două luni, agentul va fi la dispoziţia superiorilor. (CITEŞTE AICI: Şoferul de BMW care a murit la intrarea în Iaşi după ce a zburat cu maşina peste un zid avea o alcoolemie de comă. Până şi poliţiştii au fost şocaţi)
SOFIA PADEANU