Prima concurentă transgender vine la ,,Chefi la Cuţite”! Uite cum arată

Poze

Alexa Valianatos este prima concurentă transgender, ce s-a înscris la emisiune pentru a demonstra că succesul unei experienţe nu ar trebui să ţină cont de gen, culoare, sau orientare.

Copilăria petrecută alături de mamă i-a stârnit curiozitatea în bucătărie, iar pasiunea culinară a îndemnat-o să profite de orice oportunitate pe care viaţa i-a oferit-o. Din a lucra într-un restaurant de aeroport, la a fi responsabilă de meniul unui întreg local, Alexa şi-a însuşit secretele gastronomice ale tuturor profesioniştilor pe care i-a cunoscut.

Chiar dacă talentul sau ambiţia pot fi determinante în evoluţie, Alexa nu a avut parte de acelaşi mediu ca restul oamenilor şi de foarte multe ori a fost discriminată, marginalizată şi exclusă, în ciuda calităţilor sale. Consideră bucătăria ca fiind o ,,joacă a imaginaţiei”, iar în seara aceasta vine în faţa chefilor Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu cu un preparat ce se înscrie în lupta pentru cele trei cuţite.

Deşi are o poveste de viaţă impresionantă pe care o va împărtăşi în faţa camerelor de filmat, speră să cucerească juriul cu savoarea din farfurie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video