Mediafax
Descoperire despre un condiment foarte folosit: ar putea proteja vasele de sânge
Sursă foto: ema-photo.ro
Ionuţ şi Daniela sunt amândoi din Năvodari, iar evenimentul a fost cu adevărat unul special. Cununia civilă s-a desfăşurat într-un cadru de vis, pe pontonul unui complex hotelier din Mamaia Nord, iar ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Mare Mucenic Minaldquo din Constanţa. Cei doi tineri au avut peste 200 de invitaţi, alături de care s-au distrat pe cinste.
Ionuţ Prodan, în vârstă de 28 de ani, a început să joace rugby în anul 2007, la CS Năvodari, acolo unde îl are drept coechipier chiar pe fratele său geamăn. Ionuţ este mai mare cu două ore decât acesta, iar cei doi fraţi joacă pe postul de aripă dreaptă.
Participă la conversație!
Intră în cont!
Intră în cont pentru a comenta
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a
limbajului
instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași
comentariu
pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Site-ul
nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru
contribuția
la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.