Dezvăluire halucinantă despre Călin Geambaşu: „A răsturnat scaunele şi i-a dat un pumn asistentei!”

• Poze

În 2002, Călin Geambaşu a fost implicat într-un alt scandal. Se pare că artistul a fost la un consult oftalmologic şi s-a lăsat cu o ceartă de zile mari pe holurile spitalului. Acesta ar fi lovit o asistentă cu pumnul în faţă.

„Era ora unu şi un sfert când Călin Geambaşu a venit la camera de gardă, însoţit de prietena lui. Asistenta medicală Carmen Ionescu a rugat-o pe prietena cântăreţului să rămână afară, lucru care l-a enervat foarte tare. Călin Geambaşu a devenit bruc violent şi i-a adresat asistentei tot felul de injurii. Nu s-a liniştit nici în timpul consultaţiei şi nici după ce i-am scris reţeta. Când asistenta Carmen Ionescu l-a întrebat dacă are carnet de asigurat şi dacă plăteşte contribuţia la fondul asigurărilor de sănătate, a luat foc. A dat cu pumnul în birou, rupând un colţ al mobilierului. Apoi a răsturnat scaunele şi, în final, i-a dat şi asistentei un pumn în faţă”, a povestit doctorul Staicu, pentru curentul.info.

În acest scandal, a intervenit şi Monica Pop, care la acea vreme era director al spitalului: „Vom depune plângere penală împotriva lui Călin Geambaşu şi îi vom cere să plătească daune”. Cu toate acestea, într-un final, artistul s-a împăcat cu asistenta şi cu conducerea spitalului şi nu s-a mai ajuns la niciun proces.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea