Acasă » Galerie foto » Maria Constantin, înzăpezită! Cum a ajuns cântăreaţa în această situaţie

Maria Constantin, înzăpezită! Cum a ajuns cântăreaţa în această situaţie

De: Cancan 10/12/2017 | 15:17

Ninsorile au prins-o pe Maria Constantin la munte, aşa că artista a fost nevoită să îşi deszăpezească singură maşina! Maria Constantin a luat o lopată şi a început să cureţe atât maşina, cât şi perimetrul de lângă autoturism, pentru a putea ieşi din parcare.

Cu toate că situaţia nu era una plăcută, Maria Constantin a fost cu zâmbetul pe buze şi chiar a cântat în timp ce îşi curăţa maşina. Cântăreaţa a urcat clipul respectiv pe pagina ei de Instagram.

Maria Constantin a anunţat că îşi doreşte să aibă mulţi copii. „Mă văd o mamă cu foarte mulţi copii. Ei, copiii, sunt sufletele care ne împlinesc cel mai mult pe lumea asta. Eu provin dintr-o familie numeroasă, deşi sunt clar familii şi mai numeroase, noi fiind trei fraţi. Dar mereu mi-am dorit o familie mare, mulţi copii, o echipă de fotbal eventual.  E devreme să vorbesc acum despre copii, dar da, mă văd o mamă cu mulţi copii”, a declarat, recent, Maria Constantin într-o emisiune TV.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×