”Criminala de la metrou va ieşi în câţiva ani!” Opinia criminologului Dan Antonescu, ex-comisar de poliţie la Omoruri.

• Știri

„La comiterea acestei crime au concurat mai mulţi factori favorizanţi. Femeia avea probleme psihice recunoscute şi se încercase un tratament. Ea a fost internată în Spania pentru o depresie cauzată – din ce am aflat din presă – de o denigrare făcută la adresa ei de către o cunoştinţă. De aici, bănuiesc eu, şi fixaţia făcută către femei tinere. Avem de-a face cu un tipar al victimelor: femei tinere cu o fizionomie probabil asemănătoare cu ceea ce avea în mintea ei referitor la un duşman”, a spus expertul, la DIGI24.

Dan Antonescu a amintit de relatările din presă potrivit căreia fratele femeii s-a declarat „disperat” de comportamentul ei şi că şi-a chemat părinţii şi fratele la poliţie pentru fapte închipuite de ea, care s-ar fi întâmplat în urmă cu 30 de ani.

„Chiar mama ei a declarat că a încercat acum două luni să o interneze, dar n-a găsit înţelegere la cei care ar fi putut să hotărască o internare forţată, la cadrele medicale care ar fi putut să o primească într-o unitate spitalicească de profil şi să o supună unui examen, unui tratament, în aşa fel încât această femeie să nu devină un pericol pentru cei din jur”, a spus Dan Antonescu.

Magdalena Şerban, acuzată că a împins pe şinele metroului o tânără de 25 de ani, va fi expertizată psihiatric, pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii crimei. Dacă se va ajunge la concluzia că nu avea discernământ, ea urmează să fie internată într-o unitate psihiatrică, în urma unei hotărâri judecătoreşti. Acolo ar urma să fie supusă unui tratament de specialitate, spune expertul criminolog.

„Acest tratament va dura foarte mult şi nu se ştie dacă va avea avea efectul scontat. Dacă se constată o ameliorare serioasă e foarte posibil ca după câţiva ani de tratament şi supraveghere a ei să fie pusă în libertate dar cu obligarea din partea familiei de a o supraveghea, de a-i asigura medicaţia şi, în momentul în care ar observa că iar apar dereglări în comportament, ea să fie internată din nou”, a spus Dan Antonescu.

Expertul spune că lipsa acestui tratament este una din cauzele crimei de la metrou. „Una e să avem de-a face cu un om cu probleme psihice şi el să beneficieze de un tratament din partea sistemului sanitar şi de o iniţiativă din partea familiei, care să ducă această fiinţă către o unitate medicală, or ea n-a beneficiat de aşa ceva. Până şi în Codul penal se spune că pentru a putea fi internat într-o unitate medicală, un om cu probleme psihice trebui să-şi dea acordul. Mi se pare o chestie extrem de ciudată. Sunt probleme în legislaţia în domeniu, în felul în care e aplicată, şi mai ales sunt probleme cu numărul de paturi, locuri în astfel de unităţi”, a spus Dan Antonescu.

„Trebuie să recunoaştem, foarte mulţi dintre semenii noştri au nişte probleme şi mulţi le recunosc, alţii – nici ei, dar nici familiile lor, dintr-o jenă pe care o interpretată greşit, refuză să se prezinte la un psiholog sau psihiatru”, a mai spus Dan Antonescu.

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta. Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Fata agresată la staţia Costin Georgian a depus plângere.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!