Acasă » Galerie foto » După ce Alexandru Arşinel i-a luat apărarea medicului Lucan, Oana Roman a reacţionat dur: „Dacă tăcea, era mult mai bine”

După ce Alexandru Arşinel i-a luat apărarea medicului Lucan, Oana Roman a reacţionat dur: „Dacă tăcea, era mult mai bine”

De: Cancan 05/01/2018 | 09:32

Alexandru Arşinel i-a luat apărarea medicului Mihai Lucan, afirmând că se profită de notorietatea doctorului căruia i se aduc acuzaţii foarte grava. Oana Roman a reacţionat, în cadrul emisiunii sale online, şi a precizat că ar fi fost mai înţelept dacă actorul ar fi păstrat tăcerea, mai ales în condiţiile în care există controverse legate de transplantul lui Arşinel.

„Maestrul Arşinel iese în faţă cu o declaraţie prin care îi ia apărarea doctorului Lucan, spunând că el nu crede că acest doctor poate fi acuzat de malpraxis, pentru că e o somitate. Acum, eu îl respect foarte mult pe maestrul Arşinel, este un titan al teatrului de comedie din România, fără îndoială. Şi, tocmai pentru că îl cunosc şi îl respect, chiar dacă are dreptate, a făcut o greşeală de PR, dacă vreţi, de comunicare extrem de mare. Pentru că, având în vedere că a existat o controversă legată de transplantul dânsului, nu era cazul să se implice în niciun fel.

Eu cred că justiţia îşi va spune cuvântul până la urmă şi va exista o decizie în ceea ce priveşte cazul doctorului Lucan. Dar decizia lui Arşinel de a-i lua apărarea, pentru că îi datorează viaţa, a creat şi mai mare controversă. A permis celui care l-a denunţat să iasă cu o declaraţie extraordinar de virulentă la adresa maestrului Arşinel, acuzându-l că ia apărarea unui criminal, cum spune el. Sau a unui om care a făcut lucruri foarte rele. Şi eu cred că dacă domnul Arşinel tăcea, era mult mai bine”, a declarat Oana Roman în emisiunea sa.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc?
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni...
INCREDIBIL! Ce făcea această româncă superbă când era junioare: „A fost greu”
INCREDIBIL! Ce făcea această româncă superbă când era junioare: „A fost greu”
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este adevăratul motiv: „Nimeni nu a încercat să vă țepuiască.”
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Localitatea în care găsești “turnul din Pisa”, varianta din România: “Se vede cu ochiul liber înclinația. Pare aproape periculos”
Localitatea în care găsești “turnul din Pisa”, varianta din România: “Se vede cu ochiul liber...
Cum știi când expiră cu adevărat un produs. Diferența dintre ”a se consuma de preferință înainte de… ” și ”a se consuma până la… ”
Cum știi când expiră cu adevărat un produs. Diferența dintre ”a se consuma de preferință...
S-A DAT ORDIN în toată Uniunea Europeană. Acest lucru va fi INTERZIS definitiv
S-A DAT ORDIN în toată Uniunea Europeană. Acest lucru va fi INTERZIS definitiv
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de nerecunoscut la 51 de ani
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI:...
Trei zodii care vor avea succes pe plan amoros în următoarele zile
Trei zodii care vor avea succes pe plan amoros în următoarele zile
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Paște 2024: Este păcat să spălăm rufe în Sâmbăta Mare? Ce spun preoții
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul...
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Revine Adelina Pestrițu pe micul ecran? Vedeta a obosit: „Online-ul îmi ocupă foarte mult timp”
Doi români și-au deschis o afacere de succes în România, după 14 ani de muncă în străinătate. Nu s-au mai mai uitat în urmă: „Le-am avut pe toate”
Doi români și-au deschis o afacere de succes în România, după 14 ani de muncă...
Încă un rival pentru Mega Image, Lidl sau Profi. Un nou lanț de magazine s-a deschis în România
Încă un rival pentru Mega Image, Lidl sau Profi. Un nou lanț de magazine s-a...