Cutremurător! Monalisa şi-a prezis moartea cu câteva luni înainte să afle că este bolnavă: „Nici moartă, nici măritată…momentan!”

• Poze

Monalisa Pandelea s-a fotografiat pe o plajă din Grecia, în luna august a anului trecut, citind o carte intitulată „Nici moartă, nici măritată”, iar la descrierea fotografiei postate pe Facebook, şatena a scris următorul mesaj: „Momentan…”. La acea vreme, Monalisa Pandelea nu ştia că are cancer de piele, boală pe care a descoperit-o mult prea târziu, cu doar două luni înainte să se stingă din viaţă. (Ce a făcut Monalisa cu doar câteva luni înainte să moară! Artista a încercat din răsputeri să….)

„Şi măritată înseamnă moartă?”, a întrebat-o o prietenă, la acea vreme.

„Măritată…înseamnă că porneşti într-o nouă etapă a vieţii, pe care o voi începe cu drag atunci când vrea destinul. Este un titlu de carte, nu o afirmaţie care îmi aparţine”, i-a răspuns Monalisa.

„Am îneţels asta ( că este un titlu de carte), doar se vede coperta, mă refeream că are un titlu ciudat. Bineînţeles că este doar părerea celui care a scris-o, iar destinul nu-l aştepta, crează-l tu”, i-a scris o prietenă, tot în august.

Acum, după tragedie, cei care au regăsit imaginea s-au cutremurat şi au lăsat comentarii la fotografia cu pricina. 

„O, doamne, mi se face rău! În august, fata asta citea această carte! Doamne, ce înger ai luat???? Condoleanţe familiei”, „Doamne, sărăca fată…Dumnezeu să o odihnească!”, „Dumnezeu să o ierte!”, au scris mai mulţi internauţi, pe pagina de Facebook a fetei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!