Nimeni nu aştepta la aşa ceva! Ce s-a descoperit la mormântul Stelei Popescu

• Poze

A fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane, în ropote de aplauze, iar la pomenire, doar şase persoane au fost prezente la cimitir, printre aceştia fiind şi Alexandru Arşinel. Acest lucru a şocat pe toată lumea, iar celor prezenţi nu le venea să creadă. Slujba religioasă a durat circa 20 de minute la mormântul Stelei Popescu.

50 lucruri inedite despre îndrăgita actriţă. 

1. Actriţa s-a născut la 21 decembrie 1935, Orhei, Basarabia.

2. Părinţii ei erau învăţători modeşti, care i-au oferit o educaţie aleasă. 

3. În anul 1940 tatăl ei, fiind intelectual a fost arestat şi deportat, fiind considerat duşman de clasă. 

4. Împreună cu mama ei se refugiază la Sibiu, din Basarabia. 

5. A studiat în Braşov la liceul de fete Principesa Elena. 

6. Era diabetică. 

7. A lansat o carte de bucate «Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu». 

8. Toată viaţa a încercat să ţină cure de slăbire, dar nu a reuşit 

9. Ultimul film pentru marile ecrane în care a jucat a fost «Mamaia». 

10. A jucat în 40 de filme. 

11. În 2009 a jucat în «Aniela» rolul Coanei Chiva, o femeie bătrână, pentru care stătea ore întregi la machiaj. Când ieşea de acolo era de nerecunoscut. 

12. Pe 7 februarie 2004, preşedintele României de la vremea aceea, Ion Iliescu, i-a oferit actriţei Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – «Arta Spectacolului». 

13. Pe 10 septembrie 2013 regele Mihai 1 al României i-a oferit decoraţia >

14. În 2002, Rhea Cristina a scos la Editura Curtea Veche cartea «Stela Popescu – Povestea succesului». 

15. În 1953 susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă «Maxim Gorki», la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. 

16. În 1956 e admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. 

17. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an. 

18. În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, împreună cu Mihai Maximilian. 

19. Deşi era căsătorită cu Dan Puican, când l-a întâlnit pe Maximilian a fost iubirea vieţii ei. Cei doi au decis să se despartă de partenerii lor şi să fugă împreună în lume. 

20. În 1969 s-a căsătorit cu Maximilian, pe care l-a luat de soţ după ce a divorţat de Dan Puican. 

21. Multă vreme a jucat la «Boema» de la Grădina Boema. 

22. La Teatrul de Comedie a jucat din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă «Constantin Tănase», unde a lucrat până acum. 

23. Pe scena Teatrului de Revistă «Constantin Tănase» şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum «Omul care a văzut moartea», «Mama Boema», «Boema, slăbiciunea mea». 

24. Timp de 18 ani a jucat în «Preşul», 12 ani în «Peţitoarea» şi 10 ani în «Plicul». 

25. Între anii 1971 şi 1979 face cuplul, pe scenă şi la televiziune, cu Ştefan Bănică. 

26. Longevivul cuplu umoristic Stela – Alexandru Arşinel a început în 1979. Textele celor doi au fost scrise multă vreme de soţul ei Mihai Maximilian. 

27. De la jumătatea anilor ’90, a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea şi Naţional TV. 

28. În perioada 2005-2006 joacă în serialul TV «Cuscrele» de la Naţional TV. 

29. A înregistrat peste 50 de piese pentru Teatrul Radiofonic. 

30. Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o cu Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler. 

31. Vedeta şi-a sporit conturile în bancă făcând şi multe reclame. 

32. Actriţa a fost şi redactor şef al unei reviste – «Taifasuri». 

33. Doiniţa Maximilian este fiica Stelei Popescu, adoptată de mică. Aceasta era fiica fratelui soţului ei, a venit în România la 15 ani şi s-a lipit imediat de inima mătuşii ei. 

34. Fiica Stelei are o fată, Stanca Radu, regizor de film. 

35. Actriţa a fost mare colecţionară de opere de artă. 

36. Ultimul tablou semnat de Ion Pacea i-a aparţinut lui Toma Caragiu, pe care actriţa l-a cumpărat după moartea lui, de la soţia acestuia. 

37. A iubit arta şi deţine şi lucrări pictate de Ştefan Luchian. 

38. Actriţa a avut acasă un perete plin cu icoane. 

39. A debutat în 1958, cu filmul «Alo? Aţi greşit numărul». 

40. La primul examen de actorie a căzut cu brio. 

41. «Când eram mai tânără mă îmbrăcam prost, mă pieptănam prost, eram grăsuţă, venită din provincie», a mărturisit actriţa. 

42. A rămas prima oară însărcinată în facultate, însă nu a păstrat copilul. 

43. Soţul ei, Mihai Maximilian, nu a mai vrut să facă copii.

44. Mulţi cred că este soţia lui Arşinel şi o întreabă ce mai face acesta.

45. N-a avut voie să apară singură pe coperta revistei «Cinema». 

46. S-a crezut că este mama actriţei Emilia Popescu. 

47. Şi-a revăzut tată după 19 ani.

48. Actriţa are două motto-uri în viaţă. «Nu trebuie să îţi doreşti ce este mai bun, ci să te bucuri de ce ai!» – «Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât e de târziu».  

49. În 1968 a prezentat prima ediţie a festivalului >  de la Braşov, împreună cu Iurie Darie. Cei doi au prezentat în franceză şi română.

50. Anul acesta, ea şi Alexandru Arşinel au împlinit 39 de ani de când au format un cuplu pe scenă.

Stela Popescu a fost găsită moartă pe 23 noiembrie

Celebra actriţă a fost găsită fără suflare în casa ei din Bucureşti de fiica vitregă, Doina Maximilian. Ea a venit într-un suflet, după ce artista nu i-a răspuns de mai multe ori la telefon. Stela Popescu va fi condusă pe ultimul drum duminică, 26 noiembrie. Regretata actriţă va fi înmormântată la Mănăstirea Cernica lângă cel de-al doilea soţ, Puiu Maximilian.

„A fost dorinţa ei să fie înmormântată lângă soţul ei, Puiu Maximilian, cum i se zicea acestuia în breaslă. La începutul carierei sale, Stela Popescu s-a îndrăgostit nebuneşte de scriitorul Mihai Maximilian, cu care s-a şi căsătorit în 1969. El îi compunea versurile la scheciurile pe care Stela le interpreta. După moartea lui Puiu, Stela Popescu tot timpul spunea că doreşte să fie înmormântată lângă soţul ei”, a mărtursit Oana Georgescu de la Teatrul „Constantin Tănase„, potrivit adevarul.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
Click.ro
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
go4it.ro
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
Gandul.ro
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!