VIDEO EXCLUSIV. Furt spectaculos la Arad, după metoda „Bebeluşul”. Hoţilor nu le-a păsat de camerele de supraveghere

• Știri
Momentul în care "clienta" îşi îndeasă hainele sub fustă

„Au stat aici, în faţa pultului (tejghelei, n.r.), iar cea de-a treia era foarte ocupată. Aici au acţionat”, explică Mihaela, patroana magazinului, ce se vede pe camerele de supraveghere.

„Le ia (produsele – n.r.), vezi? Acuma se uită să vadă ce face Miha. Acuma se pun în faţa ei, amândoi. A luat treningurile şi vine aici, după paravan şi îşi ridică fusta şi le-a luat, pac! Le-a aruncat în fustă, direct, fiindcă are un buzunar în fustă.  Ăştia doi au acoperit-o aici”, adaugă şi Sorin, administratorul magazinului, prezentând înregistrarea.

„În primul furt (din urmă cu cinci ani, n.r.), când funcţionam pe Eminescu, au venit cu cărucior şi cu copil, acum au venit doar cu copilul în braţe, să atragă atenţia că sunt corecţi şi că au motiv să cumpere pentru copil”, mai spune Sorin.

Metoda folosită acum de hoţi este răspîndită, în România şi nu numai. Femeile cu fuste lungi au un fel de sac, la brâu, în care îndeasă cât pot, după care se fac nevăzute. Înainte să plece, însă, se asigură că au furat cât să ajungă să împartă prada şi cu complicii.

„Acuma asta face semn cu degetul, probabil că e un semn de-al lor, că le mai trebuie încă una… semnul cu degetul la nas”, comentează patronul imaginile.

Astfel, în cele aproape 20 de minute cât au stat în acest magazin, hoţii au furat două costume sport şi o rochiţă, în valoare de aproape 100 de euro.

„Pe una o agaţă, dar o scapă intenţionat, să poată să se aplece, o face ghem şi iarăşi o bagă în buzunar. Ai văzut cât e buzunarul de mare?”, mai arată patronul pe înregistrare.

„Prima dată (la furtul de acum cinci ani, n.r.) au băgat hăinuţele sub copilaş, iar acum s-au folosit de poale şi au băgat treningurile şi o rochiţă… Una a pus-o aici, a lăsat-o să cadă şi a băgat-o sub fustă, apoi cealaltă au dus-o la pult, sub pretextul că vor să o cumpere”, rememorează patronul.

Pentru că nu au cumpărat nimic şi au ieşit din magazin cât ai clipi, patroana a înţeles imediat că aşa-zişii clienţi nu aveau cum să plece cu mâna goală. Femeia şi-a dat seama că din magazin lipseşte cel puţin o rochiţă, aşa că a alergat după ei .

„Mi-am dat seama foate repede că o rochiţă a dispărut, am ieşit în stradă după ei, nu au reuşit să plece cu maşină, i-am chemat înapoi”, relatează femeia. Confruntaţi cu realitatea, complicii hoaţei au acceptat să se întoarcă şi să returneze unul dintre produsele furate.

„Ea a adus rochiţa fiindcă s-a mulţumit cu treningurile… „, explică Sorin. (CITEŞTE ŞI: Mai mulţi localnici din Râmnicu Vâlcea au fost prinşi în timp ce furau globurile puse de Primărie! Ce amendă au primit hoţii)

Supăraţi, patronii magazinului speră ca cineva să îi recunoască pe suspecţi şi să anunţe Poliţia. De altfel, pe lângă imaginile cu figurile celor trei, oamenii mai au o informaţie importantă, care s-ar putea să îi ajute pe poliţişti să îi prindă pe hoţi, şi anume numărul de înmatriculare al vehiculului cu care au fugit: YR KY 2006.

„Am montat monitorul acesta expres pentru a vedea, când intră, că sunt filmaţi. Se văd, se văd toate camerele, se vede cea care fură, în partea asta, se văd, dar cu toate astea ei continuă pentru că ştiu că nu li se întâmplă absolut nimic. Sigur nu e prima dată, uite, la ce profesoară e.. au costumaţie potrivită pentru a fura”, mai arată Sorin.

Păgubiţii au declarat că vor depune şi de această dată plângere la Poliţie, cu toate că, spun ei, din cauza proastei legislaţii, hoţii nu vor păţi nimic. (NU RATA, AICI: Hoţii sunt inventivi în judeţul Ialomiţa. Prin ce metodă fură acum. “Un furtun…”)

ALIN TERENTE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare