Ultima apariţie a Stelei Popescu la TV. Dan Negru a avut-o invitată în platou, şi a difuzat abia acum imaginile!

• Poze

Stela Popescu a fost găsită decedată în holul locuinţei sale pe 23 noiembrie 2017, iar medicii legişti au stabilit că a făcut un atac cerebral. Emisiunea a fost filmată cu câteva zile înainte de dispariţia artistei. “Am filmat ediţia în care Stela Popescu a fost guest star cu câteva zile înaintea dispariţiei ei. Adică e ultima apariţie a doamnei Stela Popescu într-un program de televiziune. Ca o premoniţie, mi-a povestit despre prima ei apariţie la televiziune, despre cum Octavian Paler, pe atunci director la TVR, i-a propus să prezinte Cerbul de Aur. De aceea, joi e o ediţie de colecţie, mult mai mult decât un show tv.” a declarat Dan Negru, pentru Pagina de Media.

”M-am grăbit şi totdeauna am-am mişcat repede, mama basarabeancă mi-a spus că m-a născut în căruţă. Cred că te-am născut în căruţă că prea mergi peste tot. Şi asta m-a făcut să împlinesc 82 de ani. Mănânc de toate pentru toţi am avut doi părinţi cu o viaţă extrem de grea care au trăit extrem de mult. (…) Tatăl meu a trăit până la 93 de ani, în primii 30 de ani a mâncat rădăcini de copaci, vrăbii îngheţate şi ce putea să mai găsească prin Siberia, deci…nu mâncaţi prea mult şi prea gras” a spus Stela Popescu, invitată în emsiune

Vârsta de 82 de ani a marii actriţe s-a văzut doar la…coborâtul scărilor. ”Uşurel la scări, cu scările mă înţeleg mai greu” a mai spus Stela.

”Nu mai am timp liber deloc, am o familie de care am grijă, prieteni cărora le împlinesc toate nevoile. La mare nu am ajuns anul asta, am o casă acolo pentru că Puiu iubea marea” au fost ultimele cuvinte ale Stelei Popescu, în emisiunea lui Dan Negru

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!