Galerie foto. Delia Antal și-a botezat băiețelul! O cântăteață cunoscută și un om de afaceri au fost nași: ”De mult mi-a zis că…”

Actrița Delia Antal a născut în primăvara anului trecut, dar bebelușul a fost botezat abia luna aceasta! Aiden Sunrise are nouă luni și a fost în centrul atenției la evenimentul la care nași erau cântăreața Cristina Spătar și omul de afaceri  Răzvan Dincă.

Ceremonia de botez a avut loc la Biserica Sfânta Treime a Parohiei Zurbaua, din comuna Dragomirești Vale, iar petrecerea de după s-a ținut la Bon Bon Club, din aceeași localitate. Meniul a fost pe măsură, zeci de feluri de mâncare, dar și băuturi fine.

“Am fost extrem de emotionată în biserică, mi-au dat lacrimile. Aiden este foarte liniștit de obicei, dar în biserică a plâns foarte mult. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și m-au ajutat să organizez în câteva zile ceremonia de botez. Le mulțumesc mult celor de la Bob Bon Club pentru că ne-au primit frumos și ne-au oferit tot ce ne-am dorit și, în mod special, le mulțumesc nașilor lui Aiden, Cristinei Spătar și lui Răzvan Dincă, niște oameni extraordinari.

De Cristina Spătar mă leagă o prietenie de mai bine de 15 ani, de atunci îmi spunea că dacă fac un copil ea vrea să fie nașa, am fost mereu prietene, nu ne-am certat niciodată și indiferent unde am locuit, am ținut mereu legătura. Nașul Răzvan este foarte implicat și tot timpul mă sună ca să-l vadă pe Aiden.

Răzvan Dincă este motivational speaker și producător de filme. La fel ca și Cristina, Răzvan s-a ales singur naș. Eram la Berlin, la o conferință de șase mii de oameni unde el a ținut speach și eram atât de mândra de el, m-a inspirat atât de mult, l-am felicitat după ce a coborât de pe scena și i-am zis de bebe, l-a binecuvântat, am plâns amandoi de fericire și a rămas nasul lui Aiden.

Îi admir foarte mult și sunt foarte încântată de nașii mei, știu că îi vor fi alături lui Aiden pentru totdeauna, ceea ce pe mine asta mă și interesează, de aceea am și ales acum să fac un botez altfel”, a spus Delia Antal.

Tatăl copilului nu a fost la botez!

Delia Antal și-a asumat faptul că o să fie o mamă singură, nu are o legătura apropiată cu tatăl băiețelului său, vorbesc foarte rar. Aiden s-a născut în Los Angeles, la celebrul spital Cedars-Sinai.

“Eu țin foarte mult la conexiunile sentimentale, la vibe-urile între oameni, nu am simțit deloc o conecție între Aiden și tatăl lui, motiv pentru care nu l-am invitat nici la botez. Ceremonia a fost aranjata de pe o zi pe alta, pe repede înainte, pentru că noi ne pregătim să plecam într-o vacanță de o lună în Dubai și Mauritius, mi-am dorit foarte tare să-l botez pe Aiden, așa că nu m-am stresat să-l invit pe tatăl lui, având în vedere că eu mi-am asumat de la bun început, din primele săptămâni de sarcină faptul că sunt o mamă singură și o să-l cresc frumos pe copilul meu. Am vrut să trăiesc liniștită, relaxată, fără probleme și fără stres, de aceea am și luat decizia de a pleca în America, sa fiu departe de tot, și de România și de Anglia, să las în urmă tot, să-i fie bine copilului. Nici măcar rudele apropiate din Zalău și prietenii nu au reușit să ajungă la botez, pentru că m-am hotărât să îl fac foarte repede. Ne vom lua însa revanșa la petrecerea mare de botez, pe care o voi organiza pe 20 mai în București, atunci când Aiden o să împlinească un an. Acum a fost doar ceremonia de botez și o masă restrânsă la restaurant cu nașii și prietenii foarte apropiați”, a dezvăluit Delia.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare