O mai țineți minte pe Eva Kiss? Cum arată acum și unde își trăiește bătrânețea

Eva Kiss, cântăreața devenită celebră în anii ’70-’80 are acum 64 de ani. Artista locuiește în Danemarca alături de soțul ei, cu care este măritată de 34 de ani. Eva Kiss și-a luat fiicele cu ea în 1990 și a plecat la Copenhaga, acolo unde o aștepta soțul ei, Radu Constantin.

Eva Kiss a mărturisit că nu i-a fost ușor să se acomodeze în Danemarca, însă a învățat repede limba daneză, fapt ce a ajutat-o foarte mult. Artista a mărturisit că încă mai cântă în Danemarca. “Cânt în continuare, acompaniată de soţul meu, iar repertoriul nostru cuprinde peste 700 de cântece. De două ori, în 1997 şi în 2004, am cântat chiar în faţa majestăţii sale, regina Danemarcei”, mărturisea Eva Kiss în 2016.

Eva Kiss și soțul ei (Sursă foto: Click)

Cântăreața este împlinită deplin în viața de familie, ea fiind și bunică. Are trei copii, o fată de 46 de ani și un băiat de 38 de ani din prima căsătorie, și o fată de 30 de ani, cu cel de al doilea soț, Radu Constantin. Printre șlagărele care au făcut-o celebră în România amintim „Tăcutele iubiri”, „Anotimpul sperantelor”, „Puterea dragostei”, „Copilul meu”,” Acele veri ale iubirii” și altele. Eva și soțul ei au împreună un studio de imprimări, acolo unde au realizat 3 CD-uri care s-au vândut în Danemarca și care s-au bucurat de apreciere. Eva Kiss este cea care l-a convins pe soțul ei să imprime un CD cu trompetă la un studio din Århus, cu care are mare succes. Radu Constantin a fost basist în orchestra Romanticii condusă de Mircea Drăgan și orchestra proprie RC’Band.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Cioran îi răspunde Valeriei Lungu, după ce tânăra a spus că nu știe cine este: „Nu e mai valoroasă ca mine”
Click.ro
Cristina Cioran îi răspunde Valeriei Lungu, după ce tânăra a spus că nu știe cine este: „Nu e mai valoroasă ca mine”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
Gandul.ro
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta