Doi bărbaţi au fost grav răniţi în urma exploziei unui rezervor de maşină, în județul Dâmbovița

Doi bărbaţi au fost grav răniţi în urma exploziei unui rezervor de maşină, în județul Dâmbovița

Doi bărbaţi au fost grav răniţi, duminică seară, în judeţul Dâmboviţa în urma exploziei unui rezervor de la o maşină, evenimentul având loc în timp ce ei făceau lucrări la autoturismul respectiv. Victimele au suferit arsuri de gradul doi şi trei pe mâini, faţă şi torace, urmând să fie preluate de un elicopter SMURD pentru a fi duse la o unitate medicală.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmbovţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină duminică seară în localitatea Gura Şuţii după ce două persoane au fost rănite în urma exploziei unui rezervor al unei maşini.

La faţa locului s-a deplasat o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare şi mai multe ambulanţe, fiind solicitat şi sprijinul unui elicopter SMURD, conform news.ro.

Pompierii au stabilit că doi bărbaţi efectua lucrări la un autoturism parcat într-o curte, iar la un moment dat rezervorul acestuia a explodat, iar cele două victime au suferit arsuri de gradul doi şi trei pe torace, mâini şi la nivelul feţei.

De asemenea, în urma exploziei maşina a luat foc, pompierii intervenind şi pentru stingerea flăcărilor.

Cei doi bărbaţi au fost transportaţi pe stadionul din localitate pentru a fi preluaţi de elicopterul SMURD şi duşi la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce limite i-a impus Amalia Enache fiicei sale, Alma? „Sunt o mamă exigentă”
Click.ro
Ce limite i-a impus Amalia Enache fiicei sale, Alma? „Sunt o mamă exigentă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare