Adela Popescu, certată de mama ei, chiar în parcarea unui supermarket: “Zise ea nefericită“

• Știri

Adela Popescu este acum mămica a doi băieți, vedeta a născut cel de-al doilea copil în urmă cu aproximativ două luni. Recent, a făcut o postare în care le împărtășește fanilor cum a certat-o mama ei, chiar în parcarea unui supermarket.

Prezentatoarea era îmbrăcată cu o haină lungă, largă, de culoare neagră, și nu prea pe placul mamei sale. Adela a povestit, amuzată, cum mama ei i-a sugerat să nu mai poarte haine largi, altfel ar arăta într-un “paltonaș cambrat și mai scurtuț”. „Nu-ți mai lua, măi, mamă, haine lărgi. Altfel ar fi arătat pe tine un paltonaș cambrat și mai scurtuț. Zise ea nefericită în timp ce mă poza în parcarea unui supermarket.:)”, este mesajul scris de Adela Popescu la fotografia postată.

Cum a scăpat Adela Popescu de depresie

În vârstă de 32 de ani, Adela Popescu și-a amintit de perioada când l-a născut pe primul ei fiu, pe Alexandru. În cadrul unui interviu sincer, artista a mărturisit că a fost la un pas să se afunde în abisul depresiei postnatale, însă decizia de a se întoarce mai repede pe sticlă, la cârma emisiunii “Vorbește Lumea” a ajutat-o enorm. Potrivit mărturisirilor făcute chiar de ea, faptul că era răsfățată de colegele de la machiaj și nu numai înainte de fiecare ediție i-a ridicat moralul, mai ales că atunci când era acasă, nu avea timp mai deloc pentru ea. Desigur, un rol important în această luptă cu depresia l-a avut și soțul ei, Radu Vâlcan, care s-a implicat în creșterea lui Alexandru. De altfel, prezentatorul TV este foarte prezent și în viața celui de-al doilea fiu, Andrei.

“Mă gândeam de ce pe mine m-a ajutat foarte mult să mă întorc la emisiune, după două luni. Pentru că, dintr-o dată, după două luni în care mă simţeam groaznică, nu aveam timp nici să mă spăl, vorbesc serios, mergeam cu copilul la toaletă de multe ori. Îl luam cu mine, adică luam căruciorul să fie acolo. Cineva, dintr-o dată, mă machia, mă coafa şi mă uitam în oglindă şi arătam bine. Şi asta m-a ajutat să depăşesc perioada cu bine, să nu intru într-o depresie postnatală”, a declarat Adela Popescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!