Acasă » Știri » Bat clopotele de nuntă! Brigitte Sfăt și Florin Pastramă au depus actele pentru a se căsători

Bat clopotele de nuntă! Brigitte Sfăt și Florin Pastramă au depus actele pentru a se căsători

De: I.D. 14/05/2019 | 08:14

Iubirea dintre Brigitte Sfăt și Florin Pastramă a început să devină din ce în ce mai serioasă. Cei doi s-au hotărât să facă următorul pas în relație. 

Idila dintre Brigitte și Florin, a fost și încă este un subiect foarte discutat. Mai mult decât atât, nimeni nu a crezut dragostea lor, însă cei doi le-au făcut „cârcotașilor” o mare surpriză: au depus actele pentru căsătorie. Cei doi au ajuns, luni, în jurul orei 11.00, la Primăria Voluntari și au programat data în care va avea loc cununia civilă, potrivit Click.ro

Acolo, au primit toate lămuririle necesare, au lăsat actele, iar în cel mai scurt timp vor primi confirmarea legată de ziua şi ora la care vor deveni, oficial, soţii Pastramă.

„Florin este, în primul rând, cel mai frumos suflet care a reuşit să mă facă să mă deschid într-atât încât să nu mai am nici o mască. Să fiu goală, doar eu şi sufletul meu în faţa lui. Nu mai aveam puterea, banii, faima, frumuseţea, ambalajul pe care le am afară. Eram eu şi sufletul meu în momentele cele mai căzute. El s-a îndrăgostit de asta, de mine aşa cum m-a născut mama mea. Şi ştiu că, alături de un om care a avut puterea să vadă şi să iubească doar atât, voi putea să construiesc totul. Împreună vom răzbi totul.” a povestit Brigitte pentru Click.ro

Carmen Hara a făcut previziuni în legătura cu viitorul celor doi

Chiar dacă gurile rele nu le dădeau nicio șansă împreună Carmen Harra consideră că formează un cuplu compatibil.

Brigitte Sfăt și Florin Pastramă sunt amândoi numărul 6. Energetic vorbind este o potrivire între ei și este o relație karmică. Relațiile karmice sunt foarte intense și se dărâmă brusc. Acestei relații eu îi dau o șansă pentru o perioadă de timp și revin, este o relație foarte intensă.  Eu i-am spus de la început lui Ilie Năstase că va divorța de Brigitte, știu că s-a supărat pe mine și m-a sunat că mă dă în judecată. Dar iată că s-a întâmplat. Însă lui Brigitte îi dau o șansă a unei relații foarte interesante cu Pastramă, pentru că există o compatibilitate între ei”, a declarat Carmen Harra pentru perfecte.ro

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și Ion Pistol, doi dintre cei mai cunoscuți infractori din istoria României
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”. Dezvăluiri fără perdea făcute de interpreta de muzică populară
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”....
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de la UE
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de...
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului. ”Aveți pământ acolo?”
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului....
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. E posibil să rămână la ea!
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se mai practică
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se...
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea,...
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci:
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui protectoare”
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui...
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a oprit o catastrofă. Un oraș întreg ar fi fost șters de pe hartă
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a...
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate fi uriaș. Un ou se vinde și cu 100 de lei, iar cererea este uriașă
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate...