O artistă celebră s-a dezbrăcat și a pozat cu celulita la vedere: „Iată-mă, fără să fiu rușinată, curajoasă și mândră să…”

Cântăreaţa pop americană Demi Lovato, criticată constant pentru silueta ei, a publicat o fotografie în costum de baie neretușată și spune că este „obosită să îi fie rușine” de corpul ei și să se conformeze standardelor de frumusețe ale altora.

„Iată-mă, fără să fiu rușinată, curajoasă și mândră să am un corp care a trecut prin multe”, scrie Demi Lovato.

În fotografia publicată pe rețelele de socializare, Demi Lovato este îmbrăcată într-un costum de baie cu imprimeu animal-print, poartă ochelari de soare și stă într-o piscină. Cântăreața a explicat că cea mai mare temere a ei era să apară în costum de baie într-o fotografie neretușată și că marchează astfel o nouă etapă din viața sa.

Aproximativ 73,5 milioane de admiratori de pe Instagram au lăudat-o pentru mesaj.

”Aceasta este cea mai mare frică a mea. O fotografie cu mine în bikini, însă needitată. Și ghiciți ce! E celulită! Efectiv am obosit să îmi fie rușine de corpul meu, să îl editez (da, celelalte fotografii în bikini au fost editate și urăsc asta, dar este adevărul) în așa fel încât ceilalți să creadă că sunt ideea lor de ”frumusețe”, dar nu așa sunt eu. Uite asta sunt eu! Vreau ca acest capitol nou în viața mea să se bazeze pe autencitate, decât să îndeplinesc standardele celorlalți. Și uite că asta sunt, fără rușine, fără frică și sunt mândră de corpul meu care a trecut prin atâtea mult timp și mă va uimi în continuare până când, într-o zi, voi aduce un copil pe lume” , a scris artista pe Instagram.

Demi Lovato, probleme cu drogurile

În iulie anul trecut, Lovato a fost spitalizată de urgenţă după o supradoză de droguri, iar, după ce a ieșit din spital, s-a internat într-o clinică de dezintoxicare. Între timp, ea și-a reluat cariera din film și televiziune.

Fost star Disney, Lovato, în vârstă de 27 de ani, a făcut public faptul că a suferit de dependenţe de diverse substanţe, printre care alcool și droguri, de depresie şi de tulburări de alimentaţie și că s-a automutilat. Într-un documentar din 2012, „Demi Lovato: Stay Strong”, aceasta a spus că obişnuia să prizeze cocaină de câteva ori pe zi, dar a reuşit să urmeze o cură de dezintoxicare şi să-şi construiască o carieră de succes.

Într-un interviu din 2015 pentru revista Elle, Lovato a declarat că a vrut să se sinucidă încă de la vârsta de şapte ani, deşi părea o fetiţă veselă pe când juca în „Barney and Friends”, alături de Selena Gomez.

Artista, a cărei carieră include şi un rol în serialul de succes „Glee”, dar şi unul de jurat în emisiunea concurs „The X Factor”, a părut în ultimii ani că şi-a revenit, până la recidiva de anul trecut. Albumul său lansat în 2015, „Confident”, a fost nominalizat la premiile Grammy.

Artista militează pentru drepturile comunităţii gay, dar şi pentru controlul armelor de foc.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vlăduța Lupău, clipe de groază cu fiul ei! Iair a ajuns de urgență la spital: „A început să nu mai respire bine”
Click.ro
Vlăduța Lupău, clipe de groază cu fiul ei! Iair a ajuns de urgență la spital: „A început să nu mai respire bine”
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Digi 24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Fiul lui Nicușor Dan, surprins la ceremonia de depunere a jurământului de către Guvernul Niculescu. Antim a dat semne de plictiseală la Cotroceni
Gandul.ro
Fiul lui Nicușor Dan, surprins la ceremonia de depunere a jurământului de către Guvernul Niculescu. Antim a dat semne de plictiseală la Cotroceni
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui