Ce se întâmplă, de fapt, cu sumele strânse de lăutari la finalul serii! Adevărul din spatele ploilor de bani

Ce se întâmplă, de fapt, cu sumele strânse de lăutari la finalul serii! Adevărul din spatele ploilor de bani

Toată lumea știe că la orice cântare de manele se lasă cu ploi de bani, însă ce se întâmplă, de fapt, când se sting luminile, n-o să vă vină să credeți! 

De foarte multe ori, manelistii pleacă de la nunți sau botezuri cu buzunarele pline, bani pe care îi primesc pe timpul spectacolului, în afara onorariului negociat înainte. Există, însă, și situații în care maneliștii nu doar că nu împart în mod egal, cu trupa, sumele încasate, dar nici măcar ei nu rămân cu banii primiți pe timpul evenimentului!

Un patron de local a dezvăluit pentru CANCAN.RO faptul că, mai ales la petrecerile organizate de interlopi, liderii clanurilor profită de momentele în care sunt filmați când dau dedicații, și aruncă cu bani pentru a-și ridica ”cota de piața”, ulterior urmând să își recupereze banii.

“Când cânta în localuri, atunci se întâmplă manevrele, pentru că la nunți și botezuri se iau banii înainte, cu toate că și acolo se mai fac gesturi de genul ăsta. Predominant sunt Duduienii (n.r una dintre cele mai importante grupări de tip mafiot din Capitală) cu gesturi de genul, dar foarte multă lume face asta. 

Salam începe cântarea, și la un moment dat încep dedicațiile, de exemplu, 10 milioane pentru un individ. La final, când termină de cântat persoanele respective, îl urmăresc și îi iau înapoi 20-30 de milioane, depinde de persoană. Toți lăutarii trec prin asta mereu, mai puțin Minune, care anunță de la început: ”Ce primește Adrian, nu se dă înapoi’”, a declarat sub protecția anonimatului un personaj central al petrecerilor cu lăutari.

Tot acesta povesteste un episod greu de imaginat in care Florin Salam a fost umitit de unul dintre cei mai temuti membri ai lumii interlope, chiar in noaptea de Inviere, acum un an.

“Salam nu e singurul care trece prin asta dar el e cel mai terorizat pentru ca face cei mai multi bani, tocmai din cauza asta a refuzat si refuza sa mai cante la localuri in Bucuresti, pentru ca pana la urma are si el o familie si nu ii convine sa stea plecat de acasa si in loc sa faca bani sa dea de la el. De Paste, anul trecut la Balkan ( n.r club controlat de clanul Caranilor), un membru din gruparea Duduienilor l-a prins pe Salam dupa ce a terminat de cantat si i-a cerut suma de doua mii de euro , asta dupa ce el a dat la dedicatii in jur de 500 de euro. Salam atunci pentru prima oara a refuzat sa dea banii inapoi si persoana respectiva i-a dat un capac de fata cu toata lumea pana Florin a facut plata.”, a continuat acesta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!