Focarul de coronavirus dă peste cap calendarul 2020 în Formula 1!

Focarul de coronavirus dă peste cap calendarul 2020 în Formula 1!

Cea de-a patra cursă a sezonului 2020 din Formula 1 programat la Shanghai nu va mai avea loc la data stabilită din cauza focarului de coronavirus.

Conform celor de la „The Times”, Marele Premiu de Formula 1 al Chinei nu va mai avea loc anul acesta pe 19 aprilie, evenimentul urmând a fi reprogramat la altă dată. Conform publicaţiei amintite, oficialii din F1 iau însă în calcul inclusiv anularea completă a evenimentului din China.

Decizia de amânare a celui de-al patrulea Mare Premiu de Formula 1 din 2020 a a fost luată ca urmare a focarului de coronavirus, care  apus stăpânnire pe China.

„Cu un calendar record de 22 de curse în acest sezon, este dificil însă de întrevăzut unde ar putea fi înscrisă o cursă reprogramată în China. Dacă Formula 1 ar încerca să o împingă în a doua jumătate a sezonului, aceasta ar putea duce la organizarea curselor în trei sau chiar patru weekend-uri consecutive, ceva la care echipele s-ar opune probabil”, scriu cei de la The Times.

Conform ultimului bilanţ dat publicităţii ieri de autorităţile de la Beijing, din cauza epidemiei de coronavirus şi-au pierdut viaţa peste 1.100 de personae.

Calendar Formula 1- 2020
-19-21 februarie- PRE-SEASON TEST 1- Barcelona
– 26-28 februarie- PRE-SEASON TEST 2- Barcelona
1 -15 martie- AUSTRALIA- Melbourne
2 -22 martie – BAHRAIN- Sakhir
3 -5 aprilie- VIETNAM- Hanoi
4- 19 aprilie- CHINA- Shanghai
5- 3 mai- OLANDA- Zandvoort
6- 10 mai- SPANIA- Barcelona
7- 24 mai- MONACO- Monte Carlo
8- 7 iunie- AZERBAIJAN- Baku
9- 14 iunie- CANADA- Montreal
10- 28 iunie- FRANȚA- Le Castellet
11- 5 iulie- AUSTRIA- Spielberg
12- 19 iulie- MAREA BRITANIE- Silverstone
13- 2 august- UNGARIA- Budapesta
14- 30 august- BELGIA- Spa-Francorchamps
15- 6 septembrie- ITALIA- Monza
16- 20 septembrie- SINGAPORE- Singapore
17- 27 septembrie- RUSIA- Sochi
18- 11 octombrie- JAPONIA- Suzuka
19- 25 octombrie- SUA – Austin
20- 1 noiembrie- MEXIC- Mexico City
21- 15 noiembrie- BRAZILIA- Sao Paulo
22- 29 noiembrie- ABU DHABI- Yas Island

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!