ANM, în alertă. România, lovită de un aer saharian. Ce temperaturi vor fi în București și în celelalte orașe

Chiar dacă suntem în luna februarie, iar temperaturile scăzute ar trebui să fie o normalitate a fiecărei zile, iată că specialiștii anunță un val de aer neobișnuit de cald care va survola întreaga Românie. Temperaturile sunt în creștere, situându-se peste media normală pentru această perioadă.

Așa cum a precizat meteorologul Simona Căpșună, temperaturile vor deveni ”anormal de ridicate”, ajungând până la 16 grade Celsius, deși – în această perioadă a anului – ele nu ar trebui să depășească 7-8 grade Celsius.

„Continuăm să avem parte de această masă de aer anormal de cald peste toată zona României. În ceea ce priveşte temperaturile, acestea vor deveni anormal de ridicate, şi în sud, la valori ce vor ajunge luni şi marţi la 16 grade Celsius, iar în acestă perioadă a anului ar trebui să se oprească la 7-8 grade Celsius. Valori de 15 grade vor fi şi în Capitală”, a anunțat Simona Căpşună, meteorolog Digi24.

Conform informațiilor furnizate de  Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM), vremea va fi – astăzi – predominant frumoasă, cu valori termice mai ridicate faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, apărând înnorări – spre sfârşitul zilei – în nord-vestul țării, unde vor exista condiţii pentru precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, potrivit a1.ro, cu ușoare intensificări pe crestele montane şi pe arii restrânse în estul țării..

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Lamborghini-ul lui Rod Stewart, scos la licitație cu un dolar. La ce sumă s-a ajuns
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24

Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania