Se repetă sau nu anul școlar? Anunțul făcut de Monica Anisie, după mesajul transmis de Raluca Turcan

Se repetă sau nu anul școlar? Anunțul făcut de Monica Anisie, după mesajul transmis de Raluca Turcan

Se repetă sau nu anul școlar? Monica Anisie a făcut un anunț, după mesajul transmis de Raluca Turcan.

Vicepremierul Raluca Turcan a oferit unele precizări legate de desfășurarea anului școlar de învățământ. Ținând cont de evoluția crizei coronavirusului în România, cursurile sunt suspendate, iar foarte multă lume s-a întreabat când se vor relua cursurile.

”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Raluca Turcan.

După ce Raluca Turcan a mărturisit că s-ar putea relua anul școlar, Monica Anisie a făcut anunțul! (CITEȘTE ȘI: ROMÂNII AU TALENT, CA ȘI ANULAT DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI! CE VA DIFUZA PRO TV ÎN LOC)

”În acest moment, nu se ia în calcul repetarea anului școlar! Ministerul Educației lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de învățământ din statele UE. Nu se pune problema înghețării anului școlar! Lucrăm în acest moment la mai multe scenarii pe care le vom face publice în momentul în care vom avea o situație clară cu privire la stare de urgență în care ne aflăm”, a spus ministrul Monica Anisie, la Realitatea Plus.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fratele Alinei Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta. Care este starea lui Mircea Eremia
Click.ro
Fratele Alinei Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta. Care este starea lui Mircea Eremia
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
go4it.ro
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Piperea, reproșuri la adresa conducerii AUR: „În AUR există mai multe valori decât Simion și Georgescu”
Gandul.ro
Piperea, reproșuri la adresa conducerii AUR: „În AUR există mai multe valori decât Simion și Georgescu”
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!