Ce s-a cumpărat, de fapt, cu banii obținuți după teledonul Români Împreună de la Antena 1

Ce s-a cumpărat, de fapt, cu banii obținuți după teledonul Români Împreună de la Antena 1

Teledonul organizat de Antena Group a adunat donații de peste 2,6 milioane de euro, așa că toată lumea s-a întrebat ce anume se va întâmpla cu banii, unde vor merge, dar și ce echipamente medicale se vor achiziționa, în lupta contra coronavirusului. 

Antena Group a organizat un teledon pentru lupta împotriva coronavirusului, în colaborare cu Fundația Mereu Aproape, în urma căruia mai multe nume mari din showbizul românesc au făcut donații, dar și oameni obișnuiți care speră ca pandemia să se termine curând.

CORONAVIRUS | 13 noi decese confirmate în „Spitalul Groazei” din Suceava. Bilanțul a ajuns la 65 de morți în România

S-au strâns 2,6 milioane de euro și, pentru că toată lumea se întreabă ce se întâmplă acum cu banii și către cine merg, a venit și răspunsul. Potrivit informațiilor oferite de antena3.ro, Alessandra Stoicescu a vorbit despre distribuirea banilor adunați în urma teledonului și a mărturisit că o parte din sumă va fi investită în ventilatoare, dar și în alte echipamente medicale.

„Împreunã am strâns 2.627.219 Euro pânã acum. Din aceastã sumã, 1.809.000 Euro sunt deja alocaţi pentru 60 de ventilatoare şi pentru douã staţii ATI. Este mult mai uşoarã bãtãlia, când ştim cã avem în spate o ţarã. Este mesajul pe care toate cadrele medicale din România ne-au rugat sã vi-l transmitem!”, a anunțat Alessandra Stoicescu.

De asemenea, ieri a fost perfectat contractul pentru cumpãrarea a 30 de aparate de ventilaţie, pentru cazurile critice de Covid-19 ce pot fi folosite pentru adulți, dar și pentru copii. Astăzi va fi făcută plata pentru alte 30 de astfel de aparate.

Tot ieri, Fundaţia Mereu Aproape a semnat contractele cu cinci producãtori şi a plãtit avansul pentru achiziţionarea a douã staţii ATI complet utilate, dintre care una va ajunge la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, iar cea de-a doua la Spitalul de Urgenţã din Timişoara, mai informează sursa citată. Cu banii obținuți în urma teledonului se vor mai cumpăra 10.000 de mãşti, 2.000 de viziere de protecţie şi 1.000 de teste rapide, ce vor ajunge miercuri şi joi la Institutul C.C. Iliescu din Bucureşti, la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova şi la Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean Suceava.

Pentru achizițiile menționate au fost alocate următoarele sume: cele două secții ATI au costat 130.968 euro, cele 60 de ventilatoare au costat 772.887 euro şi au fost alocați 905.370 euro, TVA pentru 30 de ventilatoare mecanice de înaltã performanţã Puritan Bennett 980.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...