Veste proastă pentru români! Pe ce dată se vor deschide barurile și restaurantele

Veste proastă pentru români! Pe ce dată se vor deschide barurile și restaurantele
Veste proastă pentru români! Pe ce dată se vor deschide barurile și restaurantele

Măsurile de relaxare care ar putea fi implementate, începând cu data de 15 mai, în Romînia, sunt luate în calcul și de cei care gestionează așa-numita Industrie a Ospitalității. Românii așteaptă redeschiderea teraselor, barurilor și restaurantelor, numai că trebuie să știe că un astfel de ”pas” va fi făcut gradual, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, și numai cu respectarea unor măsuri stricte de protecție.

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România a propus autorităților ca restaurantele să fie deschise treptat, în trei etape, începând cu 15 mai. Dacă terasele ar putea să fie deschise primele, în ceea ce privește barurile, restaurantele și cafenelele există un orizont ceva mai mare de așteptare.

15 mai, Etapa 1

  • Terasele vor fi deschise primele, dar cu respectarea unor condiţii esențiale: distanţă între mese de doi metri, mese de maximum 8 persoane şi maximum 200 de clienţi în acelaşi timp. ”Angajaţii vor purta mască, mănuşi, li se va lua temperatura la intrarea în tură, locaţiile vor fi dotate cu dozatoare de gel dezinfectant, iar spaţiile de lucru vor fi atent igienizate”. 
  • Unităţile de tip „Take Away” – cu servire în interior – trebuie să asigure distanţa de 1,5 metri între staţiile de preluare a comenzilor. ”Dacă există mai mulţi clienţi decât numărul de staţii de servire, zona de aşteptare va fi în faţa unităţii, iar distanța de 1,5 metri între clienți va fi menținută. Fiecare casă de marcat/ punct de servire va fi dotat cu ecran de protecţie din plexiglass. Şi aici se vor lua aceleaşi măsuri stricte în ceea ce priveşte igiena”.

(CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA. ÎNCĂ 11 DECESE ÎNREGISTRATE LUNI. BILANȚUL, 801)

1 iunie, Etapa 2

  • Restaurantele, barurile, cafenelele şi autoservirile ”nu vor putea primi mai multe de 50% din capacitatea legală pentru a păstra aceleaşi condiţii de distanţare socială (2 metri între mese, maximum 8 persoane la masă)”.
  • ”Angajaţii vor purta mască, mănuşi, vor fi consultaţi medical înainte de intrarea în tură, iar locaţiile vor fi dotate cu  dozatoare de gel dezinfectant”.

15 iunie, Etapa 3

  • Restaurantele, cafenelele, barurile, unităţile de autoservire, terasele, unităţile de tip „take away” vor primi clienţi ”respectând în continuare regulile de distanţare socială şi măsurile sanitare obligatorii pentru angajaţi (respectiv purtarea de mască şi mănuşi)”.
  • Reprezentanţii HORA susţin că ”oricând se poate reveni la situaţia dinainte de 15 mai, cu interzicerea funcţionării, în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor şi deceselor din România”, informează click.ro.

(VEZI ȘI AICI: CUM SE PROTEJEAZĂ CĂTĂLIN MĂRUȚĂ DE NOUL CORONAVIRUS ÎN PLATOUL DE FILMARE DE LA PRO TV: ”LA MUNCĂ NU MĂ APROPII DECÂT DE…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...