Se întâmplă în România: „Se redeschid terasele de pe 15 mai”

Se întâmplă în România: "Se redeschid terasele de pe 15 mai"
Se întâmplă în România: "Se redeschid terasele de pe 15 mai"

Toți românii așteaptă cu nerăbdare relaxarea măsurilor restrictive impuse prin ordonanțele militare, iar după ridicarea stării de urgență se intră într-o nouă fază, cea a stării de alertă. 

Evoluția crizei medicale va fi monitorizată permanent de către specialiști însă, încetul cu încetul, viața va reintra în normalitate, chiar dacă – așa cum transmit medicii – nu va mai fi nimic ca înainte, iar măsurile de protecție nu trebuie tratate cu superficialitate. Se așteaptă chiar un al doilea val al infecției cu noul coronavirus, atunci când vremea se va răci, iar consecințele pot fi unele foarte grave în cazul în care nu sunt respectate igiena personală sau distanțarea socială, în pofida măsurilor de relaxare atât de așteptate.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat că terasele din oraș vor fi deschise începând cu data de 15 mai, pentru ”activități de alimentare publică”. Iar suprafețele teraselor ar putea fi chiar dublate, acolo unde locația o permite, tocmai pentru ca distanțarea socială să poată fi aplicată.

”Nu vom înceta să luăm măsuri economice. Intenţionam să deschidem terasele în Iaşi, pentru activităţi de alimentare publică. Vrem ca după 15 mai să creştem suprafeţele unde aceştia îşi desfăşoară activitatea. Nu o să le mărim chiriile. Tocmai pentru a putea păstra măsurile de siguranţă, suprafeţele pot fi chiar dublate, acolo unde se poate face acest lucru. Vrem să luăm presiunea de pe administratori. În acest fel, terasele şi-ar putea păstra numărul de mese, implicit şi de clienţi. Vrem ca lumea să revină la muncă”, a declarat edilul Iașului, potrivit bzi.ro.

(CITEȘTE ȘI: ALEXANDRU RAFILA, DESPRE AL DOILEA VAL AL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: ”DACĂ LUĂM MĂSURILE CORECTE…”)

”Începând cu data de 18…”

Mihai Chirica a mai anunțat că va continua dezinfectarea mijloacelor de transport în comun, iar începând cu data de 11 mai va fi declanșată o primă etapă a relaxării unor restricții.

”Luni, 11 mai, vom declasa prima etapă, în condiţiile respectării ordonanţelor în vigoare, pentru persoanele care se duc la serviciu. Începând cu data de 18, CTP va intra în regim normal. Pe toată perioada următoare va continua dezinfecţia mijloacelor de transport în comun, la capătul fiecărei linii, dar şi noaptea. 45 de locaţii vor fi deservite, în două schimburi, de către lucrătorii CTP. Cele 45 de puncte sunt cele mai importante puncte de transport public din Iaşi”, a mai spus, conform aceleiași surse menționate mai sus, Mihai Chirica, primarul Iașiului.

(VEZI ȘI AICI: IMAGINI INCREDIBILE. VLADIMIR PUTIN S-A PLICTISIT DE CORONAVIRUS. CEA MAI MARE VULNERABILITATE A LIDERULUI RUS, DESCOPERITĂ DE ABIA ACUM)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...