Modificarea stării de alertă care îi face pe șefii spitalelor mai presus de lege. Managerii nu vor mai putea fi dați afară

Modificarea stării de alertă care îi face pe șefii spitalelor mai presus de lege. Managerii nu vor mai putea fi dați afară
Comisiile de specialitate din Senat

Comisiile de specialitate din Senat au eliminat, marți, proiectul guvernului articolul care prevede posibilitatea suspendării, pe durata stării de alertă, a persoanelor cu funcții de conducere din Ministerul Sănătății sau din spitalele și instituțiile aflate în subordinea ministerului, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Concret, senatorii au eliminat trei articole din proiectul de lege al Guvernului, articole care dădeau posibilitatea suspendării sau a demiterii din funcție pe perioada stării de alertă a șefilor instituțiilor publice sau a persoanelor cu funcții de conducere din Ministerul Sănătății și din instituțiile aflate în subordinea ministerului.

Conform modificărilor făcute în Comisia de Sănătate, este eliminat și articolul prin care puteau fi angajate persoane pe funcții publice, fără concurs, scrie Agepres.ro. 

Avertismentul PSD

Totodată, Comisia Economică a adoptat un amendament al senatorului PSD, Șerban Nicolae, care prevede că implementarea stării de urgență are nevoie de aprobarea Parlamentului, dacă este făcută pe întreg teritoriul României. Parlamentul se pronunță în termen de 3 zile asupra solicitării. Dacă Parlamentul respinge încuviințarea, starea de alertă încetează de îndată.

Raportul final însă este dat de Comisia Juridică, care a dezbatut timp de 5 ore proiectul. George Dircă (USR), membru al Comisiei juridice, a declarat, marţi, pentru aceeași sursă, că dezbaterea în comisie a durat aproximativ 5 ore şi au fost formulate şi adoptate mai multe amendamente.

„Proiectul s-a modificat foarte mult”, a spus George Dircă. Forma finală a raportului nu a fost încă publicată. Senatorii așteaptă raportul final pentru a vota proiectul de lege.

Ce a intenționat Guvernul la început

În forma transmisă de Guvern, proiectul are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Şedinţa de plen de marţi în care se va dezbate acest proiect se va desfăşura cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă. Votul va fi dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute. Senatul este prima camera sesizată, Camera Deputaților fiind cameră decizională.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...