Imagini șocante în parcul IOR din Capitală! Un bărbat a fost găsit spânzurat. FOTO

Un bărbat de 30-35 de ani a fost descoperit, miercuri, în Sectorul 3 din Capitală fără suflare. Victima a ales să își ia viața prin spânzurare într-o zonă mai puțin umblată a popularului parc IOR.

În urma unui apel la 112, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 12, ulterior cazul fiind preluat de Biroul Morți Suspecte și Ucideri din Culpă. Cadavrul urmează a fi ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Citește și: Veste proastă pentru români! Nelu Tătaru anunță pe ce dată expiră, de fapt, starea de alertă. Peste câte luni scăpăm de restricții

În acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul. „A anunţat cineva la 6 dimineaţa. Mai mult de 24 de ani nu avea, ei au spus ca 30. Nu era om al străzii, era bine îmbrăcat. Se spânzurase cu saci menajeri, nu imi pot explica cum”, a declarat un martor.

În acest moment nu se cunosc circumstanțele decesului

Revenim cu amănunte

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro

Fratele Alinei Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta. Care este starea lui Mircea Eremia
Click.ro

Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Digi24

Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
go4it.ro
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Piperea, reproșuri la adresa conducerii AUR: „În AUR există mai multe valori decât Simion și Georgescu”
Gandul.ro

E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania