Anunțul făcut de Alexandru Rafila! Cum se va desfășura anul școlar 2020-2021. Vor fi 15 elevi într-o clasă

Anunțul făcut de Alexandru Rafila! Cum se va desfășura anul școlar 2020-2021. Vor fi 15 elevi într-o clasă

Alexandru Rafila a vorbit despre noile reguli care vor exista din toamnă și cum se va desfășura nul an școlar, în plină pandemie de coronavirus. Potrivit acestuia, vor fi câte 15 elevi într-o clasă, iar băncile vor fi poziționate la un metru și jumătate. 

”Trebuie măsuri flexibile, nu există două şcoli la fel. Riscul epidemiologic nu e similar. Am şcoli unde am 15 elevi într-o clasă, am şcoli unde am 40 de elevi într-o clasă. Deci fiecare şcoală ar trebui să poată să îşi organizeze un program de învăţământ care să fie corelat cu posibilităţile şi cu evaluarea de riscuri din şcoala respectivă. Ar trebui să le dăm două- trei-patru variante, iar una dintre ele să fie adoptată de o anumită şcoală.

Cred că o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi. Băncile sau mesele la care sunt aşezaţi aceşti elevi ar trebui să fie undeva la 1,5 metri una de cealaltă. Adică copiii să fie la această distanță unul de celălalt, că mai există și dimensiunea băncii. Cred că este important să limităm, cât este posibil, interacţiunea copiilor din clase diferite, pentru că dacă apare într-o clasă un caz, să nu mai avem niciun fel de problemă. Pot să iasă din clasă, dacă găsim o soluţie de decalare a pauzelor şi lucrul acesta cred că este perfect posibil, să ai la 10 minute interval pauzele, nu este o problemă”, a spus Alexandru Rafila.

250.000 de tablete şi laptopuri vor ajunge la elevii care nu au acces la tehnologie

250.000 de tablete şi laptopuri vor ajunge la elevii care nu au acces la tehnologie, pentru a putea participa la orele online. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNII AR PUTEA FI OBLIGAȚI SĂ POARTE MASCA ȘI LA PLAJĂ. MĂSURI EXTREME PENTRU A EVITA AGLOMERAȚIA DE PE LITORAL)

”Ministerul Educaţiei a elaborat caietul de sarcini şi acolo avem ca termen pentru a ajunge în unităţile de învăţământ 10 septembrie. Dar, după cum bine se ştie, nu Ministerul Educaţiei realizează această achiziţie. Noi, ca Minister al Educaţiei, am pus termenul limită 10 septembrie.

Vreau să punctez faptul că toate deciziile pe care le vom lua la nivelul Ministerului Educaţiei sau la nivelul Grupului interministerial vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii şi de situaţia epidemiologică.

De aceea, aşteptăm din partea Ministerului Sănătăţii normele sanitare pe care trebuie să le respecte colegii în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în instituţiile din învăţământul universitar şi în momentul în care acestea vor fi transmise către Grupul de lucru de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii putem să luăm şi anumite decizii”, a declarat Monica Anisie într-o dezbatere online

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fratele Alinei Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta. Care este starea lui Mircea Eremia
Click.ro
Fratele Alinei Eremia a fost implicat într-un accident cu motocicleta. Care este starea lui Mircea Eremia
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
go4it.ro
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Piperea, reproșuri la adresa conducerii AUR: „În AUR există mai multe valori decât Simion și Georgescu”
Gandul.ro
Piperea, reproșuri la adresa conducerii AUR: „În AUR există mai multe valori decât Simion și Georgescu”
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!