Racla cu moaștele Sfintei Parascheva nu va mai fi scoasă afară

Racla cu moaștele Sfintei Parascheva nu va mai fi scoasă afară
Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Parascheva nu va mai fi scoasă afară

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunțat, în cursul zilei de marți, că anul acesta racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă pe data de 8 octombrie.

Dacă totuşi numărul ieşenilor care vin să se închine va fi foarte mare, racla va fi scoasă în curtea Catedralei. Mai multe detalii despre cum vor gestiona prezenţa pelerinilor autorităţile din judeţul Iaşi sunt aşteptate marţi seară.

Citește și: Reacția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la decizia CNSU privind pelerinajul la Sf. Parascheva

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că manifestările cu ocazia sărbătorilor religioase se organizează numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă.

Mihai Chirica, despre pelerinajul de Sf. Parascheva

Primarul oraşului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că autorităţile ieşene au luat măsuri speciale pentru organizarea pelerinajului de Sf.Parascheva. Edilul şef îi sfătuieşte pe pelerini să nu vină la Iaşi cu autocarele deoarece astfel s-ar putea infecta cu virusul SARS CoV-2.

Primăria Iaşi a luat o serie de măsuri excepţionale pentru organizarea în condiţii de siguranţă a procesiunii de Sf.Parascheva.

„Îi rog sincer să înţeleagă, nu este o măsură radicală în defavoarea unui pelerinaj, dar le recomand să nu vină în autocare, nu vor avea unde să le lase. Am stabilit că în maniera în care vor ajunge şi cum vom fi şi noi informaţi de către inspectoratele de Poliţie şi Jandarmi, vor fi transferaţi către rândul pelerinilor. Acolo se va organiza doar în şir indian, 1,5 metri între ei, cu balize medicale din 300 în 300 de metri unde va fi verificată în permanenţă temperatura şi dezinfectaţi.

Nu rata: Raed Arafat a făcut anunțul! Doar ieșenii au voie la pelerinajul de Sfânta Parascheva! „Sărbătorile religioase, numai cu participanți din orașul respectiv”

Deplasarea va fi continuă, este interzisă apropierea de rând a oricăror altor persoane neautorizate, nu se va mai face distribuire de alimente. Problema noastră nu este că s-ar putea contamina aici, cred că pe drumul pe care îl vor parcurge pe drumul de la localităţile dumnealor de reşedinţă către Iaşi, de aceea am recomandat evitarea utilizării autocarelor”, a declarat Mihai Chirica la Digi 24.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...