Masca de protecție a devenit obligatorie și în spațiile deschise din București. De când se dau amenzi pentru nerespectarea acestei reguli

Masca de protecție a devenit obligatorie și în spațiile deschise din București. De când se dau amenzi pentru nerespectarea acestei reguli

Consiliul Municipal pentru Situații de Urgență a decis luni ca masca să fie obligatorie în București în toate spațiile publice închise și deschise. Iar cei care nu se conformează acestei reguli riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

Noile măsuri au intrat în vigoare de marți, la ora 00.00, însă aplicare amenzilor nu se va face imediat. Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că a recomandat ca în primele 48 de ore de la instituirea obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice deschise din București să nu se dea amenzi celor care nu poartă masca. (CITEȘTE ȘI: BUCUREȘTIUL A INTRAT ÎN SCENARIUL ROȘU! NOI RESTRICȚII INTRĂ ÎN VIGOARE. MĂȘTILE DEVIN OBLIGATORII PESTE TOT)

„În ceea ce priveşte portul măştii, cel puţin în primele 48 de ore de la apariţia acestei obligaţii de a purta mască în toate spaţiile deschise recomandarea formulată a fost de a nu amenda din prima, pentru că este posibil ca anumiţi cetăţeni să nu fie informaţi. Nu toată lumea urmăreşte ştirile sau se uită pe online. Sunt oameni care nu urmăresc ştirile şi poate nu au aflat şi din cauza aceasta recomandarea a fost ca în primele 48 de ore cel puţin în spaţiile deschise să fie informaţi doar şi să li se transmită că este necesară purtarea măştii”, a declarat miercuri Ludovic Orban.

Se pot contesta amenzile

Avocatul Gheorghe Piperea a explicat că măsura impusă de Guvernul Orban legată de purtarea măștii este ilegală, această neregăsindu-se în nicio lege. Acesta a subliniat că pentru ca regula purtări măștii în spațiile publice să fie legală era nevoie de schimbarea legii în Parlament, lucru care nu s-a întâmplat.

Astfel, potrivit avocatului, pentru că măsura nu este prevăzută în lege, amenzile pe care cetățenii le primesc, din această cauză, se pot contesta. (VEZI ȘI: AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA, DESPRE PURTAREA MĂȘTII ÎN SPAȚIILE DESCHISE. ESTE O DECIZIE ILEGALĂ. „NU AI VOIE”)

”În momentul de față, obligația purtării măștii și în spațiile închise, nu numai în spațiile deschise, nu mai are sancțiune contravențională, rămâne o simplă recomandare.

Eu chiar sugerez oamenilor să conteste. Asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să se pune în astfel de situații, și să-l refuze, sau să-l bruscheze sau să-l certe pe polițist pentru că polițistul își face treaba.”, a declarat Gheorghe Piperea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...