Dosar penal pentru polițistul beat care a provocat un accident în Crasna

Dosar penal pentru polițistul beat care a provocat un accident în Crasna

Polițistul beat din Muntenii de Jos, care a provocat un accident rutier în Crasna, s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni.

După o discuție mai aprinsă cu partenera de viață, bărbatul s-a pus pe băut, apoi s-a urcat la volan și a provocat un accident. Nu a mai văzut sensul giratoriu și s-a urcat pe scuar. Polițistul, aflat în timpul său liber, a fost testat cu aparatul etilotest și ar fi avut o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul s-ar fi certat și cu echipajul de la Rutieră sosit la fața locului și ar fi trecut și la amenințări, spunându-i colegului său care completa procesul verbal că îl va împușca dacă va scrie ceva rău despre el.

A fost deschis dosar penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și ultraj. Dosarul va ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, având în vedere că bărbatul face parte din cadrul Poliției Judiciare.

„Duminică, la ora 13:46 am fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN24A, în zona sensului giratoriu de la Crasna. Față de situația constatată s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, șoferul suferind o vătămare la un membru superior, și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Totodată au fost înaintate documentele pentru a se face cercetări și pentru ultraj. În acest caz au fost dispuse și efectuări de verificări interne, având în vedere calitatea lui de polițist, pentru a se vedea dacă au fost abateri de la statutul polițistului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui pentru vremeanoua.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
Click.ro
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!