Câte persoane s-au infectat cu COVID-19, după ce au primit ambele doze de vaccin

Câte persoane s-au infectat cu COVID-19, după ce au primit ambele doze de vaccin

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, anunță că 1.080 de persoane, adică 0.19 la sută din numărul total al celor imunizați, s-au infectat cu COVID-19 după ce au primit ambele doze. Din fericire, au contractat forme ușoare ale bolii sau au fost asimptomatici.

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță este mulțumit de cum decurge campania de vaccinare anti-COVID, încurajându-i pe români să se imunizeze pentru a reveni la viața de dinainte de pandemie.

“După a doua două circa 1.080 de persoane  ceea ce înseamnă 0,19 la sută din numărul total al celor care au efectuat cele două doze şi intervalul mediu de diagnostic de la cea de a doua doză era între 10 şi 14 zile. Noi ştim că beneficiile după doza de rapel sunt undeva după ziua zece ceea ce înseamnă că momentul expunerii era mult mai devreme faţă de când se împlinesc aceste beneficii maximale”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, potrivit Digi 24.

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță: “Vaccinarea este importantă pentru prevenirea formei severe”

Medicul de la Spitalul Militar a mai declarat că românii care s-au infectat cu COVID-19 după vaccinare nu au întâmpinat probleme majore, semn clar că serul își face foarte bine treaba.

“Majoritatea au fost forme asimptomatice sau minim simptomatice, forme uşoare. Acele persoane fiind diagnosticate de cele mai multe ori cu ocazia unor testări periodice şi nu pentru că aveau o simptomatologie caracteristică de covid-19 şi inclusiv în Israel din acele cazuri care au fost diagnosticate cu infecţie SARS-Cov-2 după cea de-a doua doză şi care statistic aveau tulpină sud-africană pentru că şi în Israel predominantă e tulpina britanică, nu erau neaparat cazuri de severitate crescută. Vaccinarea este importantă pentru prevenirea formei severe chiar şi în aceste variante virale”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...