A fost sau nu cu dar la nunta Simonei Halep? Petrecerea a ținut până în zori

A fost sau nu cu dar la nunta Simonei Halep? Petrecerea a ținut până în zori
Simona Halep și Toni Iuruc, la cununie, mai fericiți ca niciodată / Sursă foto: social media

Aseară a avut loc nunta anului la Mamaia Nord! Simona Halep și Toni Iuruc și-au unit destinele și au avut parte de o petrecere cu 300 de invitați.

Inițial, în presă s-a spus că sportiva nu ar fi dorit daruri și nici bani de la invitații de la cununie, însă un cadou este mereu bine venit. Petrecerea a avut loc la un local de fițe din Mamaia, iar meniul a fost unul extravagant, cu bucate alese, în special fiind vorba de fructe de mare și preparate din pește.

Pentru că sunt ambii extrem de înstăriți financiar, Simona și Toni le-ar fi cerut invitaților să nu ofere clasicul dar în plic la această nuntă.

Cei doi au precizat că se vor bucura de cadouri și au cerut ca darul în plic să nu fie oferit la nuntă. Totuși, cu siguranță au existat întrebări cu privire la „cât ar fi mers darul” la nunta Simonei.

Site-ul Câtdau.ro este dedicat calculării darului de nuntă, în funcție de locul evenimentului, numărului de invitați, locație și meniu, notează Playtech.ro.

Astfel, pentru o nuntă ca cea a Simonei Halep, mesenii scot din buzunar în jur de 1.400 – 1.600 de lei dacă au venituri medii spre mari.

În cazul unei familii cu venituri mari, atunci darul poate ajunge până la 2.700 de lei.

Petrecerea a avut loc la un club de fițe din Mamaia, iar nașii cuplului au fost afaceristul Dani Caramihai și soția acestuia.

Caramihai este unul dintre proprietarii clubului de fițe din Mamaia, unde a avut loc petrecerea Simonei și a viitorului ei soț. Alături de frații Liviu și Mihai Popescu și de Nicu Mărgeanu, Dani Caramihai a înființat businessul cu o investiție de 170.000 de euro.

Simona și Toni Iuruc au ales un meniu aparte pentru nunta ce a avut loc pe 15 septembrie. Nu au lipsit fructele de mare, peștele, friptura, delicatesele precum rață cu mango, foie gras, tartar de vită cu cipsuri din cartofi și tartar de ton cu biscuiți, scoici San Jaques cu sos de unt și citrice.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri