O nouă lege a fost adoptată! Persoanele care încalcă legea riscă până la 5 ani de închisoare

O nouă lege a fost adoptată! Persoanele care încalcă legea riscă până la 5 ani de închisoare

Fotografierea sub fusta unei femei, fără consimțământul acesteia, poate fi condamnată până la cinci ani de închisoare în Hong Kong. În cursul zilei de joi, autoritățile au adoptat o lege pentru combaterea voyeurismului.

În cursul zilei de joi, autoritățile din Hong Kong au adoptat o lege pentru combaterea voyeurismului. Persoanele care fotografiază sub fusta unei femei, fără consimțământul acesteia, pot fi condamnate până la cinci ani de închisoare. Legea vizează una dintre cele patru noi infracțiuni care sunt asociate violenței sexuale. Includ, în mod special, voyeurismul, adică realizarea unor fotografii sub fustă sau în decolteu. De cele mai multe ori, astfel de imagini ajung pe internet. Legea impusă vizează în acest moment doar fotografiile care au fost surprinse ilegal, fără consimțământ, sau au fost utilizate ”în scopuri sexuale”. Legea se aplică atât în spațiile private, cât și în cele publice, arată digi24.ro.

”Deep fake-ul”, o problemă majoră

De asemenea, legea vizează și imaginile de tip ”deep fake” – imagini sau videoclipuri modificate digital pentru asocierea chipului unei persoane la corpul alteia. În state precum Australia, Noua Zeelandă, Germania și Marea Britanie se practică acest lucru și este numit și ”upskirting”. În Coreea de Sud, mai multe femei s-au sinucis din cauza imaginilor intime care au apărut pe internet.

”Aceste noi infracţiuni vor ajuta publicul şi oamenii legii să înţeleagă daunele ireversibile cauzate de violenţa sexuală bazată pe imagini”, a declarat Linda S.Y. Wong din cadrul Asociaţiei privind violenţa sexuală împotriva femeilor, citată de Agerpres.

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta