Feli Donose, dezvăluiri despre al doilea copil: „Am vorbit foarte multe despre asta cu Cătălin”

• Vedete

În urmă cu doi ani şi jumătate, Feli Donose lua prin surprindere o ţară întreagă, după ce a anunţat că este însărcinată cu primul său copil. Nora Luna, fiica artistei i-a schimbat complet viaţa, iar în prezent este o femeie împlinită. În cadrul unui interviu recent, cântăreaţa a vorbit despre al doilea copil.

Feli Donose şi Cătălin, tatăl fetiţei sale formează un cuplu încă din 2017. În primele luni de relaţie cei doi şi-au trăit povestea de dragoste la distanţă şi asta pentru că bărbatul nu locuia în ţară. Ulterior, Cătălin a venit în România, iar la scurt timp Feli a rămas însărcinată.

Nora Luna le-a adus numai bucurii în viaţă, iar în fiecare zi părinţii săi descoperă lumea împreună cu ea.

„Ea scoate din mine cea mai bună versiune a mea ca și om și îmi testează limitele cum nimeni nu mi-a testat până acum. De multe ori îmi apasă butoane (…). Are mama grijă să-mi spună să am răbdare cu ea. Îmi place că are personalitate. E topită după tatăl ei, ei doi chiar sunt o echipă. (..) Iarna trecută a fost prima dată de când a apărut Nora în viața mea și eu m-am dus să dorm separat în sufragerie, avea perioada asta cu dințișorii”, a povestit artista într-un interviu cu Lorena Buhnici, pe canalul său de YouTube.

CITEŞTE ŞI: FELI DONOSE A IZBUCNIT ÎN PLÂNS. ARTISTA A MĂRTURISIT CE ARE PE SUFLET: ”MUZICA VINDECĂ, O SĂ ZIC ASTA CÂTE ZILE O SĂ AM”

În ceea ce privește o surioară sau un frățior, cântăreața a explicat că deocamdată nu se simte pregătită.

„Am vorbit foarte multe despre asta cu Cătălin în pandemie și i-am spus că eu simt că aici trebuie să fie totul, dar dorința mea de a adopta tot acolo e. Am o frică să nu fiu genul de mamă care să facă diferența. Una dintre misiuni ar fi să adopt, nu știu când. Înainte să-l cunosc pe Cătălin, ăla era planul. Mă duc, înfiez, eu și fetița mea, singure pe Pământ, noi facem, ducem, creștem. Nu simt momentul încă, eu mai am de învățat foarte multe lucruri. Nora în fiecare zi îmi vine cu câte o lecție”, a mai continuat Feli.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
Click.ro
Tragedie în familia unei cunoscute influencerițe: fiul ei de doar 4 ani a murit. Mesajul care îți frânge inima
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
Gandul.ro
Cum arată acum nava petrolieră lovită de o dronă, lângă Sulina. Mobilizare de urgență a forțelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru salvarea echipajului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta