Vaccinarea împotriva coronavirusului devine obligatorie? Ce decizii urmează să ia autoritățile

Vaccinarea împotriva coronavirusului devine obligatorie? Ce decizii urmează să ia autoritățile

Vaccinarea împotriva coronavirului devine obligatorie? Autoritățile germane urmează să decidă în curând dacă țara va urma exemplul Austriei și va impune vaccinarea obligatorie. 

Viitorul cancelar Olaf Scholz a anunțat că Parlamentul german se va pronunța până la sfârșitul anului asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19 a întregii populații, în tentativa de a opri valul de noi infectări.

”Propunerea mea este ca deputații să facă o propunere Parlamentului cu privire la vaccinarea obligatorie”, a spus Scholz. Acesta a precizat că textul legislativ ar trebui să fie prezentat în acest an pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.

Până în prezent, Germania a exclus varianta de impunere forțată a vaccinării, așa cum au ales să facă Austria și, mai recent, Grecia, chiar dacă în cazul acesteia din urmă este vorba doar despre o anumită grupă de vârstă.

Însă dezbaterea asupra obligativității vaccinului anti-COVID a luat amploare în ultimele săptămâni, în timp ce țara este puternic lovită de un nou val de contaminări.

Până în prezent, Germania a decis vaccinarea obligatorie anti-COVID în cazul lucrătorilor din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi în cazul militarilor. Aceste prevederi urmează să intre curând în vigoare.

Amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu

Austriecii care refuză să-și facă vaccinul care va deveni obligatoriu din februarie ar putea primi amenzi de până la 7.200 de euro, potrivit unui proiect de lege consultat de publicația Die Presse, preluată de Euracitv.

Din februarie, vaccinarea va deveni obligatorie pentru toți cetățenii care au rezidență permanentă în Austria, cu excepția celor care au contraindicații medicale.

Cei care refuză vaccinarea, vor fi somați de autoritățile locale. Dacă ignoră somația de două ori, vor prikmi o amendă de 3.600 de euro, potrivit proiectului. Dacă prin refuzul de a se vaccina pun în „pericol serios” alte persoane sau dacă vor continua să ignore somațiile, amenda poate ajunge la 7.200 de euro.

Proiectul de lege va fi prezentat pe 6 decembrie, iar până atunci ministrul Sănătății, Wolfgang Mückstein, și cel al Constituției, Karoline Edtstadler, se vor întâlni cu experți și membrii opoziției pentru discuții.

În Austria, rata vaccinării a ajuns la 65,2%.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...