Calendar ortodox 12 ianuarie: Sfânta Muceniță Tatiana

Calendar ortodox 12 ianuarie: Sfânta Muceniță Tatiana

Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița, este cunoscută ca făcătoare de minuni fiind ocrotitoare studenților. În Belarus, Rusia și Ucraina în ziua Sfintei este sărbătoarea națională numită „Ziua studenților”. Sfânta este serbată în calendarul ortodox la data de 12 ianuarie.

Sfânta Muceniță Tatiana diaconița, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, care cunoscuse credința creștină și o păstra în taină din cauza persecuțiilor împăratului roman Antonim Eliogabal (218-222), renumit pentru fărădelegile sale.

Tatăl Sfintei Tatiana fusese de trei ori consul, însă era creștin binecredincios și temător de Dumnezeu, păzind în taină credința cea dreaptă, pe care a împărtășit-o și fiicei sale. După moartea persecutorului Antonim, pe tronul Romei a urcat tânărul împărat Alexandru Sever (223-235) în vârstă de doar 16 ani. Mama acestuia, pe nume Mammea, era creștină, de la ea învățând și el să-L cinstească pe Hristos, însă nu cu dreaptă credință, ci, acceptând și cultul zeilor, în palatul său găsindu-se, pe lângă chipul lui Hristos și statuile zeilor Apolo și Orfeu, dar și imaginea lui Avraam, cel din legea veche.

Martiriul Sfintei Mucenițe Tatiana, diaconița

Deși actualul împărat nu îi mai prigonea pe creștini în mod direct, primejdia venea acum din partea dregătorilor, care căutau cu tot dinadinsul să dezrădăcineze credința în Hristos. S-a dezlănțuit atunci o mare prigoană, iar Sfânta Muceniță care L-a mărturisit fără frică pe Hristos înaintea acestora a fost prinsă și supusă la chinuri groaznice.

A fost dusă în templul zeului Apolo pentru a-i aduce jertfe, însă în loc de cinstirea zeului Apolo, ea s-a rugat lui Hristos, astfel că în urma rugăciunii sale, s-a făcut cutremur, iar o parte a templului a fost dărâmată.

De asemenea, în altă zi, muceniţa Tatiana a fost dusă la templul zeiţei Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia, iar templul a luat foc atunci când s-a apropiat de el, astfel că au coborât fulgere din cer.

A fost supusă la mai multe chinuri precum: aruncarea în foc, la fiare, scoaterea ochilor, tăierea sânilor, biciuiri, iar apoi judecătorul a hotărât tăierea capului Sfintei Tatiana, astfel că de atunci este prăznuită pe data de 12 ianuarie a fiecărui an.

Ce rucăciune trebuie să spui astăzi

„O, Sfântă Tatiana, fecioară aleasă a Bisericii dreptmăritoare, ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu în mădularele tale cele muceniceşti, fii ocrotitoarea noastră în faţa necazurilor şi a primejdiilor. Tu, Sfântă Muceniţă, mireasă a lui Hristos Dumnezeu, ştiind cuvântul: „oricine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va câştiga’, nu te-ai temut şi cu bucurie ţi-ai dat viaţa pentru El.

Sfântă Tatiana, vezi slăbiciunile şi neputinţele noastre, vezi teama noastră de greutăţi şi frica noastră de suferinţă şi nu ne lăsa pe noi, cei ce iubim patimile păcătoase mai mult decât pătimirea pentru Hristos şi nu suntem vrednici de numele de creştini, dar alergăm la ajutorul tău, ca să mijloceşti pentru noi pururea la iubitorul de oameni Dumnezeu să punem început bun pe calea pocăinţei.

Sfântă Muceniţă Tatiana, aşa cum te-au înconjurat pe tine îngerii, aşa să ne înconjoare şi pe noi mila Domnului cu rugăciunile tale. Aşa cum rănile ţi-au fost tămăduite de Hristos, aşa să ne fie şi nouă tămăduite rănile sufletului prin mijlocirea ta. Ca întăriţi pe piatra credinţei, slavă, cinste şi închinăciune să înălţăm Unuia în Treime Dumnezeul nostru, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!