Acasă » Trending » Cât de fericită este Diana, fosta soție a lui Răzvan Simion! Bruneta s-a fotografiat în brațele noului soț

Cât de fericită este Diana, fosta soție a lui Răzvan Simion! Bruneta s-a fotografiat în brațele noului soț

De: Elena Nica 24/01/2022 | 13:12

Diana Simion iubește din nou și este extrem de fericită. Fosta sție a lui Răzvan Simion a postat de curând o serie de imagini din vacanța la munte, cu soțul ei.

Recent, Diana a plecat într-o vacanță alături de actualul soț și cei doi copii ai ei, iar pozele pe care le-a distribuit dovedesc că sunt o famile unită și împlinită.

Din 2019, Diana și Radu Bița formează un cuplu, iar în toamna anului 2021 ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii discrete. Diana și Radu se cunoșteau de foarte mulți ani, iar în 2019, atunci când s-au reîntâlnit au realizat că între ei poate fi vorba de ceva mai mult decât o simplă prietenie.

În anul 2015, Răzvan Simion a făcut un anunț care a luat prin surprindere pe toată lumea. Prezentatorul decidea să divorțeze de cea care îi era alături de 15 ani după ce se îndrăgostise iremediabil de solista Lidia Buble. Divorțul a fost unul dureros pentru Diana, însă iată că soarele a răsărit și pe strada ei câțiva ani mai târziu, când l-a reîntâlnit pe Radu Bița.

Și Răzvan Simion este fericit după despărțirea de Lidia Buble

Nu doar Diana Simion a lăsat trecutul în urmă după divorț. După separarea de soția sa, Răzvan a avut o relație de cinci ani cu solista Lidia Buble, iar de mai bine de jumătate de ani trăiește o poveste de dragoste cu Daliana Răducan, cunoscută pentru participarea sa la emisiunea „Visuri la cheie”, din postura de arhitect.

Cei doi s-au afișat public și nu mai țin secretă legătura dintre ei, iar Răzvan are planuri cât se poate de serioase.

”Pe plan sentimental, urmează să cresc. Cresc împreună cu iubita mea și ne ținem unul pe altul. Ne ținem foarte bine, într-o complementaritate pe care cumva am căutat-o și am găsit-o. Evoluăm și așa, poate o casă mai mare, poate copii mai mulți, poate vacanțe. Perioada asta a curățat tot ce prinzi pe lângă tine, multele energii, eu le zic zoaie. M-au oprit cumva din creștere”, a declarat Răzvan Simion în podcastul lui Damian Drăghici.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars
Parteneri
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să...
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se...
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
Vacanța perfectă e în acest oraș. Cea mai bună destinație de mers pe jos
Vacanța perfectă e în acest oraș. Cea mai bună destinație de mers pe jos
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru 2024
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru...
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă nici măcar un leu
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă...
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât din tren și s-au plimbat pe peron sau prin stațiune
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât...