Octavian Jurma: ”Vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri pe zi”

Octavian Jurma: ”Vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri pe zi”

Cercetătorul Octavian Jurma avertizează populația cu privire la pericolul pe care îl reprezintă Omicron, mai ales în ceea ce îi privește pe cei mici, dar și pe adulți. 

”Miercuri am avut peste 34.000 de îmbolnăviri, joi sunt anunțate alte 31.683 și în continuare suntem pe val ascendent. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, „vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri în doar 24 de ore”, estimează Octavian Jurma. Acest număr imens de infectări ar bloca România din multe punct de vedere.

Avem o creștere reală, fulminantă, care va atinge un platou la un moment dat, însă suntem abia în a cincea săptămână a pandemiei. Niciunde nu s-a ajuns mai repede de șase săptămâni la un vârf, nici în Africa de Sud, nici în Marea Britanie. Astfel, mai avem cu certitudine o perioadă de creștere săptămâna viitoare, când vom vedea probabil încă o dublare a numărului de cazuri, vom vedea probabil peste 50.000 de cazuri pe zi până la sfârșitul săptămânii viitoare și abia peste două săptămâni ne putem aștepta la acel vârf”, a declarat medicul și cercetătorul Octavian Jurma, la B1 TV.

”Este ca un tsunami care ajunge în urma cutremurului”

„Ne infectăm mult mai repede, dar boala evoluează la fel de încet. Prin urmare, valul internărilor va fi mult în urma infectărilor, dar totuși crește la fel de repede ca în Delta. În cazul copiilor, crește mult mai repede decât în Delta. Este ca tunetul care ajunge în urma fulgerului, ca un tsunami care ajunge în urma cutremurului.

Omicron produce un cutremur social mult mai repede decât în valurile precedente. Acest tsunami de îmbolnăviri nu va lovi doar spitalele, ci poate produce un lock-down impus de pandemie în primul rând în școli și spitale, dar nu numai”, a explicat Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!