Laura Cosoi se mândrește cu soțul ei, Cosmin. Ce calitate deosebită are partenerul actriței

Laura Cosoi se mândrește cu soțul ei, Cosmin. Ce calitate deosebită are partenerul actriței
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean s-au căsătorit în urmă cu mai bine de șapte ami

Laura Cosoi a vorbit despre viața de familie și cea de-a treia sarcină a sa. De asemenea, actrița și-a lăudat soțul, de care a menționat că are o calitate deosebită.

Mai preciz, Laura Cosoi a precizat că nu ar fi format familia visurilor ei dacă Cosmin nu ar fi fost atât de implicat. Căci, pe lângă faptul că este ocupat profesional, bărbatul știe să facă timp fetelor sale, astfel încât să-și împartă atribuțiile în casă cu actrița.

Laura Cosoi a oferit un interviu în exclusivitate pentru Impact.ro, în care a vorbit despre cum se simte în această perioadă minunată.

„Totul este în grafic, ca să spun așa. Totul este ca la carte, foarte bine se dezvoltă copilul. Am fost foarte bine și eu în perioada aceasta. Nu văd mari diferențe între această sarciă și priemel două, mi se pare că totul este mult mai așezat. Este totul foarte în tihnă, suntem liniștiți, așteptăm să o vedem la fiecare control. Familia o așteaptă, surioarele sunt pregătite, întreabă de ea.”

Atunci când a fost întrebată cum au reacționat fetele sale la vestea că vor avea o surioară, aceasta a răspus cu emoție în glas.

„Foarte bine, Rita s-a bucurat foarte tare, cea mică nu a înțeles mare lucru. Rita s-a bucurat și a zis: „Vera, o să ai și tu o surioară!”. E totul foarte frumos, e o perioadă plăcută. (…) Acem și o idee de nume, dar încă nu anunțăm. Cred că se potrivește, întotdeauna cred în energia momentului atunci când aleg un nume și în modul în care rezonează cu noi. Sigur se potrivește.”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!