Nu e banc! Directoarea unei banci din Galați a pierdut 95.000 de euro la jocurile de noroc, bani care aparțineau clienților. A fugit din țară

Nu e banc! Directoarea unei banci din Galați a pierdut 95.000 de euro la jocurile de noroc, bani care aparțineau clienților. A fugit din țară

Jocurile de noroc pot fi extrem de nocive dacă nu știi să te oprești! Este și cazul, culmea, al unei directoare de bănci din Brăila, care a jucat banii clienților! Nu mai puțin de 95.000 de euro au dispărut din conturile a cinci clienți din Brăila ai Piraeus Bank.

Valentina Emiliana Teodorescu, fosta directoare adjunctă a băncii Piraeus, sucursala Brăila, a fost condamnată la 3 ani și 8 luni închisoare cu executare, fiind găsită vinovată pentru delapidare în formă continuată, participație improprie la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Sentința pronunțată pe 20 ianuarie de Curtea de Apel Galați este definitivă, însă mandatul de executare a pedepsei nu a fost pus în aplicare de polițiștii din Galați, acolo unde femeia își are domiciliul, pentru că nu a fost găsită acasă.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Galați au precizat că femeia condamnată a fost dată în urmărire generală.

„A suferit de o dependență temporară de jocurile de noroc”,

Valentina Emiliana Teodorescu a fost pusă sub acuzare în anul 2014, după ce s-a autodenunțat procurorilor. Pe 24 iunie 2014, a înaintat autodenunțul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, menționând că timp de doi ani, având calitatea de director adjunct al Pireus Bank- sucursala Brăila, a sustras bani din conturile unor clienți ai băncii. Femeia a recurs la acest gest, spun judecătorii, după ce a aflat că la nivelul unității bancare s-a declanșat o anchetă internă.

În martie 2014, un avocat din Brăila a sesizat Piraeus Bank că i-au dispărut sume importante din cont. În urma verificărilor interne, oficialii băncii aveau să constate dispariția a 289.576,71 lei, 39.924,41 euro și 804,80 GPB (prejudiciul total fiind evaluat la 95.000 de euro) din conturile a cinci clienți (oameni de afaceri, respectiv un avocat).

Condamnată la închisoare cu executare, femeia de 40 de ani nu a fost găsită la domiciliu de polițiști, fiind dată în urmărire generală. După ce a fost pusă sub acuzare, ea s-a stabilit în Germania, sustrăgându-se cercetărilor timp de cinci ani. „A suferit de o dependență temporară de jocurile de noroc”, au invocat în instanță avocații.

Sursa foto: Pexels.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!