Soția lui CRBL, prima reacție după scandalul cu Emil Rengle: “Mi-a fost ciudă”

Soția lui CRBL, prima reacție după scandalul cu Emil Rengle: “Mi-a fost ciudă”

Scandal monstru la Survivor România 2022. Ediția de luni, 31 ianuarie 2022 a adus în prim-plan un nou scandal. Chiar dacă au câștigat duminică jocul pentru recompensă, discuțiile dintre membrii echipei Faimoșilor continuă să apară.

După ce și-a auzit numele, CRBL s-a dezlănțuit, lansând o serie de ironii la adresa fostului câștigător de la „Românii au talent”. Rengle l-a numit pe artist egoist și a spus că nu a adus multe puncte pentru echipă în ultima perioadă.

„La joc suntem toți egali. Am rămas surprins să aflu un vot și la votul colectiv. Referitor la ce a zis Emil, nu sunt de acord cu nimic. A zis ca sunt egoist, că lucrurile nu ne aparțin. Sunt cel mai pasionat de aici de forma de supraviețuire.

Tatăl meu m-a învățat să mă adaptez. Nu îmi place lenea. Când fac eu ceva și e bun, să-și facă fiecare. E ca un tacâm, nu mâncăm toți cu aceeași furculiță.

Dacă am făcut un lucru bun, să și-l facă și ei. Au pretenția să-l shareuiesc cu toată lumea, în timp ce alții stau la soare, CRBL se gândește cum să-mi fac un colțișor din poncho. Ajut pe oricine îmi cere ajutorul. Sunt un om cu un mare defect: sunt atent la detalii. Greșesc, pun la suflet toate nimicurile.

Observ cât stă ăla la soare, cât nu aduce ăla lemne, ăla aduce vreascurile mari, ăla le taie, ăla nu le taie, etc. Nimicurile mă macină și mă ajută să descopăr caracterele colegilor mei. N-am cum să fiu de acord cu ce a spus Emil, că sunt egoist, că nu am adus puncte în ultima perioadă, că nu mai am aceeași forță.

Ce legătură are spusă de Emil, care a adus cele mai puține puncte de când a venit la Survivor? A adus 3-4 puncte, dintre care 2 la quizz. La jocurile unde chiar contează nu aduce puncte. Poate nu e destul de antrenat încă, poate va nimeri și el ce avem de nimerit acolo.

Am avut o altercație cu Emil la joc, m-a făcut recalcitrant. Nu pot să fiu educat de cineva care nu se apropie de nivelul meu de educație, din punctul meu de vedere.”, a spus CRBL la consiliul de la Survivor 2022.

Ce spune soția lui CRBL despre acest scandal

”Mi-a fost ciudă că au pierdut la milimetru. Am fost supărată, evident că nu ai de ce să fii fericit. Însă, din experiența mea, un concurs și performanță nu se face cu zen și cu stare de bine, dacă vrei performanță, este tocmai opusul, e cu multă muncă şi cu acea stare. Eu când dandam mă antrenam 7-8 ore pe zi, iar școala rusească nu e o stare cu zen și vorbă bună! Aseară nu am putut să votez și am fost super tristă.

Astăzi CRBL are o surpriză, lansează piesa ”Uite, mamă”, este despre Survivor, la ora 17, pe canalul de Youtube CRBL Oficial.

CRBL este pasionat de tot ce este legat de Survivor, este inventiv, și-a dorit de multă vreme sa meargă la această emisiune, ar fi foarte tare să mearge mai departe. Dar ”Bărbosul” știe ce este mai bine. Mulțumesc tuturor pentru susținere!”, a declarat Elena, soția lui CRBL, în emsiunea La Măruță.

Sursa foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!