Cele 9 alimente pe care trebuie să le eviți. Par sănătoase, dar sunt toxice pentru organismul tău

Cele 9 alimente pe care trebuie să le eviți. Par sănătoase, dar sunt toxice pentru organismul tău

Sunt o mulțime de alimente ce par a fi sănătoase pentru organism, însă anumite studii au dovedit că pot fi toxice dacă sunt consumate în exces. Iată lista celor 9 alimente pe care este indicat să le evitați.

Kale –  Legumele crucifere, precum kale, pot acumula metale grele din sol, iar unele dintre ele pot avea un nivel ridicat de plumb. Este recomandat să fie înlocuite cu alte legume.

Orezul expandat – Cipsurile din orez expandat sunt considerate o gustare ideală și slab calorică, însă sunt totuși un tip de hrană procesată și lipsită de vitamine și minerale.

Ton proaspăt – Deși bogat în omega 3, unii cercetători au descoperit că tonul proaspăt din Oceanul Atlantic poate avea niveluri ridicate de mercur, ceea ce poate duce la otrăvire.

Scorțișoara – Fie că este folosită în ceaiuri, prăjituri, mâncăruri gătite, scorțișoara este condimentul preferat de mulți oameni. Însă prea puțini sunt cei care știu că unul dintre compușii din acest condiment este cumarina, care poate fi toxică și cancerigenă.

Nucșoară – Condiment principal din Indonezia și India, nucșoara este cunoscută pentru aroma sa deosebită. Însă, au fost raportate mai multe cazuri de intoxicație cu nucșoară. Consumul excesiv de nucșoară poate duce la halucinații, ritm cardiac rapid și efecte anticolinergice.

Cușcuș – Este un aliment bogat în carbohidrați și are un conținut scăzut de fibre. Dacă este combinat cu alimente bogate în grăsimi, poate crește masa de grăsime și obezitatea.

Somon afumat – Un produs al poluării apei și al procesului de afumare, somonul afumat are niveluri ridicate de hidrocarburi aromatice policiclice, care pot avea proprietăți toxice, mutagene și/sau cancerigene.

Kombucha – Kombucha este o băutură fermentată care este în vogă pentru beneficiile dovedite pentru sănătate. Dar, în același timp, unele incidente de intoxicație cu kombucha și insuficiență renală au fost raportate, ducând la un aport recomandat de kombucha de aproximativ 114 g.

Mango – Dacă ai antecedente de alergie la iedera otrăvitoare, cel mai bine este să stai departe de mango. Ambele au aceeași substanță care poate provoca mâncărime, piele roșie, urticarie și vezicule.

Sursa foto: Pixabay.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Click.ro
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Planul de pace al SUA pentru războiul din Ucraina: Ce se întâmplă cu Kievul și cu ce se alege Rusia
Digi 24
Planul de pace al SUA pentru războiul din Ucraina: Ce se întâmplă cu Kievul și cu ce se alege Rusia
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cum își cereau dacii iubitele în căsătorie. Gestul controversat astăzi făcut de strămoșii noștri
Gandul.ro
Cum își cereau dacii iubitele în căsătorie. Gestul controversat astăzi făcut de strămoșii noștri
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic