Ministerul Sănătății a făcut anunțul. Pentru ce trebuie să se pregătească spitalele din București

Ministerul Sănătății a făcut anunțul. Pentru ce trebuie să se pregătească spitalele din București
Alexandru Rafila

Direcția de Sănătate Publică le-a trimis sâmbătă dimineață un mesaj clar spitalelor din Capitală. Managerii au fost informați că trebuie să refacă circuitele pentru pacienții cu SARS-CoV2, din moment ce cazurile sunt în creștere.

DSP București a informat conducerea spitalelor, spre pregătirea pentru un nou val pandemic. Subvarianta Omicron, B.A.5, poate contamina atât persoanele care s-au vaccinat, dar și pe cele trecute prin boală. Ca urmare, conducere spitalelor trebuie să reinstaleze circuitele pentru pacienții infectați cu coronavirus. 

În cadrul celei mai recente conferințe, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dezvăluit că România trece printr-un moment ce creștere rapidă a cazurilor. Până în luna august, după cum a menționat oficialul, ne putem aștepta la peste 10.000 de cazuri zilnice. 

„Sigur că există o cauză (pentru această creștere, n.red.) ea este generată de faptul că în momentul de față, în Europa circulă o subvariantă Omicron cu un grad mare de transmisibilitate şi, mai mult, protecția oferită de vaccin sau chiar trecerea prin boală nu mai este eficientă și am înregistrat un număr apreciabil de cazuri de reinfecție în ultimele 90 de zile”, a declarat Alexandru Rafila. (CITEȘTE ȘI: Anunțul momentului pentru români! Se dau câte 400 de lei de persoană)

Ce a transmis Ministrul Sănătății: „Ne putem aștepta la peste 10.000 de cazuri zilnice”

În cadrul celei mai recente conferințe, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dezvăluit că România trece printr-un moment ce creștere rapidă a cazurilor. Până în luna august, după cum a menționat oficialul, ne putem aștepta la peste 10.000 de cazuri zilnice. 

„În intervalul 27 iunie – 3 iulie 2022 au fost înregistrate 7.726 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 1.307 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Prof. Alexandru Rafila / Sursă foto: captură video

Prof. Alexandru Rafila / Sursă foto: captură video

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.927.187 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența înregistrată la 14 zile este de 0.31”, se arată în informarea Ministerului Sănătăţii. (CITEȘTE ȘI: Inspectorii ANPC lovesc din nou! Doi furnizori de pește din Constanța au fost sancționați drastic)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
A strâns toată vara ca furnica! Suma uriașă câștigată de Mihai Trăistariu din cântat și din închiriat: „Am avut 144 de concerte!”
Click.ro
A strâns toată vara ca furnica! Suma uriașă câștigată de Mihai Trăistariu din cântat și din închiriat: „Am avut 144 de concerte!”
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
go4it.ro
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Sondaj Gândul: Cine este omul potrivit pentru a-i lua locul lui Dominic Fritz la șefia USR? Miruță vs. Buzoianu. Răspunde direct în articol!
Gandul.ro
Sondaj Gândul: Cine este omul potrivit pentru a-i lua locul lui Dominic Fritz la șefia USR? Miruță vs. Buzoianu. Răspunde direct în articol!
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!