Ce pensie va avea un român cu un salariu de 7.000 lei, care a cotizat 35 de ani la bugetul de pensii? Suma este incredibilă

Ce pensie va avea un român cu un salariu de 7.000 lei, care a cotizat 35 de ani la bugetul de pensii? Suma este incredibilă
Sursă foto: colaj Pixabay

Sistemul de pensii din România se confruntă cu probleme majore, iar acestea ar putea să afecteze în mod semnificativ nivelul pensiilor în viitorul apropiat. Situația se datorează faptului că populația activă este în scădere, iar numărul tot mai mic de angajați, în raport cu cel al vârstnicilor, ar putea zdruncina sistemul de pensii. În plus, cei care vor ieși la pensie peste 10-20 de ani ar putea primi o pensie mai mică față de sumele cu care au contribuit. Iată ce pensie va avea un român cu un salariu de 7.000 de lei, care a cotizat timp de peste trei decenii la bugetul de pensii.

În prezent, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. De menționat este că această valoare poate fi afectată de inflație sau de alte factori economici, ceea ce poate determina scăderea nivelului pensiilor în timp.

Ce pensie va avea un român cu un salariu de 7.000 de lei

Conform calculelor, un român, care a cotizat 35 de ani la bugetul de pensii, cu un salariu de 7.000 de lei nu va avea o pensie mai mare de 2.200 de lei pe lună. Pentru a vedea exact care va fi pensia unui român, în situația dată, calculul pensiei se face individual, pentru fiecare perioadă în care salariul brut a avut aceeași valoare.

Totodată, salariile brute luate în considerare trebuie să înceapă de la 4.000 de lei, ceea ce reprezintă un salariu net de aproape 2.400 de lei.

Pentru cei care vor ieși la pensie peste 10-20 de ani, lucrurile vor sta diferit, asta pentru că populația este în scădere.

De exemplu, un român cu un salariu mediu net de 4.000 de lei, care a cotizat timp de 35 de ani, ar putea primi o pensie de doar 1.275 de lei de la stat, adică 265 de euro, conform simulării de calcul. Aceasta se datorează faptului că punctul de pensie se calculează ponderând un salariu mediu la 35 de ani de contribuții la sistemul de pensii.

Informații noi despre pensii / foto: Pixabay

CITEȘTE ȘI: S-a schimbat data la care intră pensiile pe card. E știrea zilei, milioane de români sunt vizați

De asemenea, este important de luat în considerare faptul că unii angajați pot opta să cotizeze la pensiile private obligatorii, ceea ce ar putea avea un impact semnificativ asupra nivelului pensiei pe care îl vor primi la vârsta de pensionare.

„Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezultă punctajul anual al asiguratului în anul respectiv.

Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, citat de Antena 3 CNN. 

VEZI ȘI: Ce s-ar putea întâmpla cu pensiile speciale. Guvernul vrea să facă o mișcare total neașteptată

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!