Veste bună pentru românii care primesc vouchere sociale. Când vor fi alimentate cardurile în august 2023

Veste bună pentru românii care primesc vouchere sociale. Când vor fi alimentate cardurile în august 2023
Românii urmează să primească voucherele sociale / Sursă Foto: Arhivă Cancan.ro

În acest an, se vor acorda șase tranșe egale de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Sunt ajutoare pentru românii considerați vulnerabili din punct de vedere financiar, furnizate prin programul „Sprijin pentru România”. Fiecare tranșă are valoarea de 250 de lei. Când vor intra banii pe card în această lună?

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a stabilit un calendar pentru acordarea voucherelor sociale, iar potrivit acestuia, în 2023, o dată la două luni, se vor da 250 de lei în șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde. Până în prezent, cardurile sociale au fost încărcate cu trei tranșe. Până la sfârșitul acestui an, beneficiarii urmează să primească alte trei tranșe, a câte 250 de lei. Cea de-a treia tranșă a fost virată în luna iunie, iar asta înseamnă că cea de-a patra tranșă va fi virată la jumătatea lunii august 2023.

CITEȘTE ȘI: ANUNŢ IMPORTANT PENTRU ACEŞTI PENSIONARI CU PENSII MICI! TOŢI CEI CARE IAU SUB 1.700 LEI PE LUNĂ SUNT VIZAȚI

„Bugetul măsurii temporare Sprijin pentru România, acordată prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic, pentru perioada 1 iunie 2022-31 decembrie 2023, se stabilește la suma de 6.281.200 mii lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele comunitare și naționale aplicabile Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, prin unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile”, se arată în hotărârea luată de autoritățile statului.

Ce categorii de români primesc vouchere sociale

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social

– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

CITEȘTE ȘI: ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ROMÂNI! SE DAU 5.000 DE LEI DE LA MINISTER. CINE SUNT CEI CARE VOR BENEFICIA DE BANI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!