Acasă » Vedete » AVA lansează „Îndrăgostită”, o piesă dedicată soțului ei

AVA lansează „Îndrăgostită”, o piesă dedicată soțului ei

De: Alina Drăgan 29/02/2024 | 17:52
AVA lansează „Îndrăgostită”, o piesă dedicată soțului ei

AVA revine în ultima zi din luna iubirii cu noul single intitulat „Îndrăgostită”. Noua melodie este dedicat în totalitate soțului ei, cel care îi face zilnic viața mai frumoasă și care o face să simtă iubirea la cel mai înalt nivel.

Prin piesa „Îndrăgostită”, AVA vrea să descrie toată perioada frumoasă pe care o trăiește, cea din prezent, dar și faptul că acum este o femeie măritată, astfel iubirea ajungând la o nouă etapă, una completă.

„Sunt într-un moment al vieții mele în care trăiesc iubirea, iubesc și sunt iubită!”, spune AVA.

Noua melodia este preluată de la Mădălina Manole, dar adaptată în stilul AVEI, având o poveste emoționantă, care va face orice cuplu să tresară și să reflecte la versurile acesteia. Versurile piesei îi aparțin Roxanei Popescu, muzica a fost asigurată de Vlad Popescu, Alex Ionescu, Radu Niculescu și Andreea Avarvari (AVA), iar producția le aparține celor de la SICVRIO.

„În vară ne-am întâlnit cu un prieten bun, muzician, Alex Rubio, la un grătar și așa începe povestea piesei…Întrebându-mă ce piese urmează să lansez, i-am spus că îmi doresc o piesă românească, de suflet. Câteva secunde a tăcut și îmi spune: «vreau să îți arăt o piesă pe care am compus-o pentru Mădălina Manole acum ceva ani». Auzind piesa, m-am îndrăgostit de ea pe loc, eu fiind totodată și fan Mădălina Manole, o voce și o artistă minunată, de altfel iubită de toată România.

I-am spus lui Alex: «Da, hai să reproducem piesa, pentru că mesajul ei este de dragoste», iar eu sunt într-un moment al vieții mele în care trăiesc iubirea, iubesc și sunt iubită. Așa a început…Îndrăgostită”, a declarat AVA, despre noul single.

AVA trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Bogdan, soțul ei. Videoclipul a fost filmat în București, la hotelul Lido by Phoenicia și îi surprinde pe cei doi îndrăgostiți, pe AVA și soțul ei, Dj Kobin (Bogdan), în momente tandre. Acțiunea începe în camera de hotel, iar mai apoi continuă pe holurile acestuia, surprinzându-i tot timpul pe cei doi ținându-se de mână și în ipostaze tandre.

Scenele de dragoste continuă în restaurantul Lido’s Brasserie by Arogant, acolo unde protagoniștii iau cina împreună, iar mai apoi se lasă cu un dans și cu o cerere în căsătorie. În clip sunt inserate și momente de la nunta cuplului din vara anului 2023. AVA și soțul ei, Bogdan, s-au căsătorit în urmă cu câteva luni, având parte de o nuntă ca în basme, cu peste 150 de invitați.

AVA, lansează piesă nou

De-a lungul timpului, AVA s-a remarcat prin vocea puternică și impresionantă, dar și prin colaborările de succes cu cei mai mari cântăreți din România.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Comunicare citeste mai mult
Parteneri
Medicii au făcut anunțul despre Florin Piersic! Care e, de fapt, starea maestrului: „A început procesul de...”
Medicii au făcut anunțul despre Florin Piersic! Care e, de fapt, starea maestrului: „A început...
FOTO. Celebrul milionar din fotbal e primul bărbat din viața ei! Cum arată tânăra
FOTO. Celebrul milionar din fotbal e primul bărbat din viața ei! Cum arată tânăra
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
ANALIZĂ Câte tancuri mai are Putin? De ce e vital pentru Rusia să încerce forțarea capitulării Ucrainiei până în 2026
ANALIZĂ Câte tancuri mai are Putin? De ce e vital pentru Rusia să încerce forțarea...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a fost operat! Actorul a transmis un mesaj dureros: „Îmi lipsesc lacrimile”
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează de 40 de ani. „Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații mici de statură.”
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Planta pe care și tu o ai în bucătărie care ține păianjenii departe de casa ta. Oamenii îi adoră aroma, arahnidele fug de ea
Planta pe care și tu o ai în bucătărie care ține păianjenii departe de casa...
Ce conține, de fapt, borșul de la Maggi cumpărat din supermarket. Sute de mii de români îl preferă și îl folosesc în ciorbă
Ce conține, de fapt, borșul de la Maggi cumpărat din supermarket. Sute de mii de...
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rezultatele noului front deschis de Rusia în Ucraina: avans de aproximativ 5 km în teritoriul ucrainean, cucerirea unor aşezări de graniţă
Rezultatele noului front deschis de Rusia în Ucraina: avans de aproximativ 5 km în teritoriul...
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste...
Schimbare pentru toți românii. Ce se întâmplă cu codul numeric persona
Schimbare pentru toți românii. Ce se întâmplă cu codul numeric persona
Bancul de sâmbătă | Emmanuel cel mic se mută la sat și cumpără cu 100 de euro un măgar
Bancul de sâmbătă | Emmanuel cel mic se mută la sat și cumpără cu 100...
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat,...
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a prăbușit la pământ. Imagini cu un puternic impact emoțional
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
Legătura neștiută dintre Anca Serea și Andreea Raicu. Ce s-a întâmplat între cele două
Legătura neștiută dintre Anca Serea și Andreea Raicu. Ce s-a întâmplat între cele două
Ce dobândă oferă Raiffeisen, CEC Bank și Banca Transilvania dacă pui bani în contul de economii. O primești lunar, în funcție de suma pe care o ai în cont
Ce dobândă oferă Raiffeisen, CEC Bank și Banca Transilvania dacă pui bani în contul de...
3 alimente pe care nu e bine să le mănânci zilnic. Unele dintre ele sunt adorate de români, sunt consumate dimineața și seara
3 alimente pe care nu e bine să le mănânci zilnic. Unele dintre ele sunt...
×