Acasă » Știri » Ce trebuie să faci, de fapt, dacă tocmai ți-a intrat un hoț în apartament sau în casă

Ce trebuie să faci, de fapt, dacă tocmai ți-a intrat un hoț în apartament sau în casă

De: Andreea Voicu 25/03/2024 | 15:53
Ce trebuie să faci, de fapt, dacă tocmai ți-a intrat un hoț în apartament sau în casă
Ce trebuie să faci, de fapt, dacă tocmai ți-a intrat un hoț în apartament sau în casă

Te-ai întrebat vreodată ce comportament ar trebui să ai, în condițiile în care un hoț pătrunde în apartamentul sau casa ta? Există câteva aspecte pe care oricine ar trebui să le ia în considerare, atunci când o asemenea situație se întâmplă. Pe lângă faptul că trebuie ca persoana în cauză să își păstreze calmul, mai este necesară și gândirea logică. Desigur, intră în calcul și acționarea cu cap și în așa fel încât să nu se insufle agresivitatea. Iată mai jos, în articol, câteva aspecte pe care orice persoană ar trebui să le cunoască, în condițiile în care s-ar pătrunde prin efracție în locuința sa.

Scenariul acesta poate fi foarte îngrijorător pentru mulți oameni. De altfel, în același sens, pătrunderea prin efracție se pedepsește cu închisoarea sau cu amendă. Acest aspect este reglementat și în România. Conform Noului Cod Penal, acualizat în 2024, Art. 224 – Violarea de domiciliu, arată următoarea speță:

„(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, se arată în CP, art. 224.

Însă, cum ar trebui să te comporți în condițiile în care o asemenea situație s-ar întâmpla?

Vezi și CUM AU REUȘIT DOUĂ FETIȚE SĂ FURE O JUMĂTATE DE MILION DE EURO. UNA DINTRE ELE ARE DOAR 12 ANI

Ce să faci dacă pătrunde un hoț pe proprietatea ta?

Autoritățile recomandă ca, în condițiile în care un hoț se află pe proprietata ta, să nu acționezi violent și nici să îl înfrunți. Deși poate ar fi instinctiv, se recomandă ca hoțul să nu fie atacat. Persoana în cauză ar trebui să aibă o atitudine pasivă și să gândească fiecare pas. În primul rând, se recomandă să te închizi într-o cameră și să suni imediat la Poliție.

În același timp, ține luminile aprinse, păstrează-ți calmul și oferă toate detaliile pe care le ai către autorități. În același timp, trebuie să îți controlezi respirația și stările, în condițiile în care te acaparează emoțiile sau teama. Nu trebuie să stai în fața unui hoț, pentru că ar putea ca acesta să aibă o reacție necontrolată, să atace, să fie agresiv. Însă, este recomandat să te faci auzit – adică să faci gălăgie în casă, să ai lumini aprinse și să ai o atitudine cât mai defensivă. De asemenea, nu se recomadă blocarea ieșirilor. Pe lângă toate aceste aspecte, memorează cât mai multe detalii posibile, precum:

  • Cu ce era îmbrăcat hoțul;
  • Ce înălțime avea hoțul și ce tipologie de încălțăminte;
  • Dacă avea semne distinctive pe corp (de exemplu, tatuaje);
  • Dacă hoțul a venit însoțit sau cu un autoturism;
  • Dacă a atins anumite obiecte din casă (pentru amprente).

Pe de altă parte, dacă se întâmplă ca locuința să fie spartă cât timp nu te aflai în ea, atunci nu pătrunde în casă. Dacă observi urme de intrare prin efracție, sună la Poliție.

Citește și TEST DE PERSPICACITATE | INDETIFICAȚI HOȚUL! CARE DINTRE ACESTE 4 PERSOANE A FURAT DIN MAGAZIN?

Urmărește Cancan.ro pe Google News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut parte din echipa Kanal D. Din 2019 a activat în cadrul echipei CIAO. Până în prezent, are la activ peste 9500 de citeste mai mult
Parteneri
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție împotriva lui Cristi Tănase! S-au căsătorit în octombrie
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia Vântur: „Mama lui a declarat că Iulia...”
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia Vântur: „Mama...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas s-a stins după o luptă grea cu cancerul
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată de faptul că Robi îi conturează imaginea femeii refuzate: „Tot spune că el nu a fost niciodată interesat.”
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Aplicațiile populare pe care trebuie să le ștergi de pe telefon. Cum îți pot afecta dispozitivul
Aplicațiile populare pe care trebuie să le ștergi de pe telefon. Cum îți pot afecta...
Șase zodii vor avea lumea la picioare începând din iunie: noroc mare, lux și bogății. Vești bune pentru Berbeci, Fecioare și Balanțe
Șase zodii vor avea lumea la picioare începând din iunie: noroc mare, lux și bogății....
Devine obligatoriu în toate magazinele din România. Ordinul anunțat chiar astăzi, 14 mai
Devine obligatoriu în toate magazinele din România. Ordinul anunțat chiar astăzi, 14 mai
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10 ani şi au două fetiţe
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la un concert
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la...
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și în august, în Mamaia și în celelalte stațiuni de la mare
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și...
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul”  Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision 2024. Ce a scos-o din sărite pe interpreta de muzică populară
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi soți în această situație gravă
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi...
Drumul din România care va renaște din propria cenușă. I se spune Drumul Regelui și are o însemnătate istorică
Drumul din România care va renaște din propria cenușă. I se spune Drumul Regelui și...
Ce trebuie să știe românii care stau la curte. Amenzi usturătoare pentru cei care fac această greșeală
Ce trebuie să știe românii care stau la curte. Amenzi usturătoare pentru cei care fac...
×